Traficul aerian pe Aeroportul Internațional „Transilvania” din Târgu Mureș va fi întrerupt, în perioada 30 august – 5 septembrie, pentru realizarea unor lucrări de reparații, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanții Aeroportului Internațional „Transilvania” din Târgu Mureș, traficul aerian va fi întrerupt din 30 august, de la ora 7.00, și până în 5 septembrie, la ora 15.00.
În această perioadă vor avea loc reparații la pista de aterizare-decolare, calea de rulare B și platforma de parcare aeronave B.
Companiile aeriene care au curse regulate de la aeroportul din Târgu Mureș au fost deja informate în acest sens, afirmă sursa citată.
„În acest sens, s-a emis o informare generală asupra activităților în sistemul internațional de informare aeronautică. Astfel, companiile aeriene Tarom și Wizzair, care operează curse regulate la Aeroportul Transilvania Târgu Mureș ,precum și Wideroe și Air Arabia Egypt, care efectuează curse charter, au fost informate pentru a lua măsurile care se impun astfel încât pasagerii să nu fie afectați”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, lucrările fuseseră amânate după ce licitația de atribuire a acestora a fost contestată.
„Inițial, lucrările de reparații au fost preconizate pentru perioada 24-30 iunie, însă acestea au fost amânate din cauza unei contestații depusă de o firmă cu sediul în Cluj-Napoca, astfel încât Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a dispus suspendarea procedurii de achiziție, demarată pe site-ul electronic de achiziții publice (SEAP)”, mai spun reprezentanții Aeroportului Internațional „Transilvania” din Târgu Mureș.
Potrivit sursei citate, valoarea lucrărilor de reparații este de 900.000 de lei.