Rădăuți

Traficul greu va ocoli centrul municipiului printr-un nou pasaj CFR

Cel mai important punct al lucrărilor de pe noua rută este reprezentat de noul pasaj CFR

Centrul istoric al municipiului Rădăuți va fi mai puțin poluat după ce, în maximum o lună de zile, administrația locală va inaugura o nouă rută, atât pentru traficul greu, cât și pentru cel ușor, rută care va ocoli centrul și va face legătura între intrările în municipiu dinspre Suceava și Sucevița-Marginea. Inițiativa aparține primarului Aurel Olărean, iar prin devierea circulației rutiere pe noul traseu, „vom mai aerisi circulația din zona centrală, vom proteja zona istorică, dar și gospodăriile localnicilor care au case situate pe drumurile pe care circulă acum mașinile grele”, după cum a declarat edilul-șef.
Cel mai important punct al lucrărilor de pe noua rută este reprezentat de noul pasaj CFR, pentru realizarea căruia au fost necesare o serie de modificări și adaptări la traficul rutier. Inginerul Igo Koffler, de la Direcția Tehnică din cadrul primăriei municipiului, a declarat pentru „Monitorul de Suceava”:
„ Este o lucrare deosebit de importantă, care are ca suport fonduri de la bugetul local și care a demarat încă de anul trecut. Aceasta are ca scop construirea unui pasaj peste calea ferată, mai bine zis a unei treceri peste nivel, pe strada Spitalului, pasaj care vizează fluidizarea circulației în zona centrală a municipiului”.
Koffler a mai arătat că prin inaugurarea acestui pasaj, pe noua rută – străzile Ștefan cel Mare – Spitalului – pasaj CFR – Volovățului – Mihai Viteazul – Bogdan Vodă – Prelungirea Bogdan Vodă – Calea Bucovinei va fi asigurată legătura între intrările în localitate dinspre Suceava și dinspre Sucevița, și se vizează în primul rând traficul greu.
„Așa cum vă spuneam, lucrările au debutat în 2009 și au implicat asfaltări pe anumite porțiuni de drum, bordurări, semnalizări rutiere, ridicări la cotă a căminelor de canalizare și de scurgere, în schimb au întâmpinat unele probleme din partea CFR-ului, mai bine spus din cauza birocrației de acolo, situație pe care la acest moment am depășit-o. Astfel că noul pasaj a început să prindă deja contur, din șapte linii de cale ferată vor rămâne numai patru, prefabricatele de beton vor fi montate curând, sistemul de avertizare video-acustic va ajunge peste puțin timp la Rădăuți și se lucrează la sistemul de semnalizare. Promisiunea este că pe 14 august pasajul va fi funcțional din ambele sensuri. Vreau să menționez că primăria a făcut un efort bugetar de șapte-opt miliarde de lei vechi pentru realizarea acestui pasaj, și cred că imediat după inaugurare vom primi mulțumiri din partea cetățenilor municipiului”, a încheiat reprezentantul Direcției Tehnice din primăria rădăuțeană.

Recomandări

Mandat de arestare prelungit încă 30 de zile pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc

Trenuri electrice aduse din Luxemburg pentru ruta Suceava – București. Operatorul estimează că le va pune în circulație din noiembrie

Șoldan cere votul consilierilor pentru parteneriatul cu CNAIR în vederea construirii rutei ocolitoare la Gura Humorului

Noua poartă de intrare în județ de la Drăgușeni va avea sistem de demontare rapidă în cazul transporturilor agabaritice

Vechea poartă de intrare, construită în anul 2010, a fost desființată deoarece se degradase