Loc pentru Lumină

Traficul din zona centrală a Sucevei, deviat în seara de Înviere

Traficul din zona centrală a municipiului Suceava va fi deviat, în seara de Înviere, pentru ca procesiunea de împărțire a Luminii Sfinte adusă cu avionul de la mormântul Mântuitorului, ce se va desfășura la Biserica Sfânta Înviere, să se poată desfășura în bune condiții.
În jurul orei 18.00, când este preconizat ca pe Aeroportul Ștefan cel Mare și Sfânt să aterizeze avionul ce va aduce Lumina Sfântă, agenții Biroului pentru Siguranța Circulației în Mediul Urban din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră Suceava vor începe să dirijeze șoferii spre porțiunile de drum ocolitoare.
Mașinile care vor veni dinspre cartierul Burdujeni vor fi dirijate din Centru spre strada Nicolaie Bălcescu, prin fața Casei de Cultură, de unde vor fi îndreptate spre strada Mihai Viteazul, de pe care vor ieși pe artera principală, în zona Policlinicii. Același traseu va fi urmat, în sens invers, și de conducătorii auto care vor veni dinspre stadionul Areni.

Recomandări

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor călători în întreaga Arhiepiscopie a Sucevei și Rădăuților în zilele de 21 și 22 octombrie 2025

„Lăsați-vă prinși în năvodul iubirii lui Hristos!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată)

A început sărbătoarea ocrotitorului Cetății Sucevei, Sfântul Ioan cel Nou, palladium al Moldovei de peste șase veacuri