Un cumplit accident rutier s-a produs vineri noapte, pe E 85, pe raza satului Roșiori, comuna Forăști. În urma impactului dintre un autorurism Mercedes și un autotren, un bărbat în vârstă de 36 de ani a murit, iar traficul pe drumul care face legatura cu Capitala a fost blocat mai bine de 2 ore.
Accidentul s-a produs în jurul orei 1.30, autoturismul Mercedes condus de un cetățean ucrainean pur și simplu zdrobindu-se de autotrenul care era înmatriculat în Republica Moldova. În urma impactului, autoturismul s-a rupt în două, cetățeanul ucrainean în vârstă de 36 de ani neavând nici o șansă de supraviețuire. La fața locului a intervenit Detașamentul de pompieri Fălticeni, existând și un risc ridicat de izbucnire a unui incendiu. Traficul a fost reluat pe sensul de mers Roman-Fălticeni abia la ora 3.40, în timp ce în jurul orei 4.40 s-a reluat circulația pe ambele sensuri.