Trafic rutier supravegheat cu 400 de radare în minivacanța de 1 Mai



Traficul rutier va fi supravegheat cu 400 de radare în perioada minivacanței de 1 Mai, iar autostrăzile și DN1 vor fi monitorizate inclusiv cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviație, pentru asigurarea ordinii publice fiind mobilizați 25.000 de polițiști, jandarmi și pompieri, informează Mediafax. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a anunțat, miercuri, că în perioada 1-4 mai vor fi mobilizați zilnic, din ordinul ministrului Gabriel Oprea, peste 25.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri.Dispozitivul pentru asigurarea ordinii publice în această perioadă va fi organizat la fel ca în perioada de Paști, când infracționalitatea la nivel național a scăzut cu 25 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut, a precizat Dajbog.În perioada minivacanței de 1 Mai, pe străzi vor acționa în fiecare zi câte 10.000 de polițiști, cu 4.000 de autospeciale, care vor avea ca priorități supravegherea în stațiunile de pe Valea Prahovei și de pe litoral, dar vor fi prezenți și în gări și în trenurile de călători, pentru a preveni tâlhăriile și furturile din bagaje sau din buzunare. De asemenea, pentru fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor vor fi scoși în stradă în fiecare zi câte 1.600 de polițiști rutieri, care vor supraveghea în special drumurile naționale, mai ales zonele cu risc ridicat de accidente.



Recomandări

15 autospeciale cu radar vor acționa de Paște pe șoselele din județ. Pompierii sunt și ei pregătiți pentru a preveni incendiile la biserici

15 autospeciale cu radar vor acționa de Paște pe șoselele din județ. Pompierii sunt și ei pregătiți pentru a preveni incendiile la biserici