Noaptea Aderării

Trafic normal în Punctul de Trecere a Frontierei Siret

„Valorile traficului prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret în noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie, ca și în următoarele trei zile, s-a încadrat în valorile normale”, a arătat purtătorul de cuvânt de la Direcția Poliției de Frontieră Siret, subcomisar Ilie Poroch-Serițan. Mai precis, în prima zi din anul 2007 Punctul Siret a fost tranzitat de către 106 cetățeni străini și 43 de români care au circulat cu 48 de mijloace de transport, respectiv 23. Subcomisarul Poroch-Serițan a mai precizat că de la 1 ianuarie, ora 01.00, au intrat în uz ștampilele de trafic euroconforme, în Punctele de trecere de la Siret, Vicșani și de la Aeroportul Suceava. Trebuie menționat că directorul Direcției Poliției de Frontieră Rădăuți, comisar șef Ion Pop, și șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Gheorghe Robu, au „petrecut” noaptea aderării în Punctul Siret, iar la miezul nopții au ciocnit, alături de reprezentanții de la Vama Română, o cupă de șampanie cu colegii de tură din partea ucraineană.

Recomandări

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

Banca Mondială a organizat la Siret o întâlnire oficială în care s-a analizat capacitatea zonei Suceava–Botoșani de a atrage investitori pentru reconstrucția Ucrainei