Trafic feroviar blocat între Suceava și Ardeal. Transbordare auto între Vatra Dornei și Salva

Trafic feroviar blocat între Suceava și Ardeal - Foto clubferoviar.ro

Ninsoarea abundentă și vântul puternic au creat mari probleme pe calea ferată, pe porțiunea Vatra Dornei – Ilva Mică, linia de înaltă tensiune fiind ruptă pe mai multe porțiuni de copaci căzuți, fapt care a dus la blocarea tuturor trenurilor care se aflau vineri pe traseu. Călători care vin dinspre Cluj spre Suceava și Iași au deja în jur de 4 ore de întârziere, trenul lor fiind oprit în stația Salva din județul Bistrița-Năsăud.
La fel stă situația și pe sensul din Suceava spre Ardeal, iar compania CFR SA a anunțat vineri seară că problema este de durată și este necesară transbordarea călătorilor cu autocare pe distanta Vatra Dornei – Salva și retur.
Conform Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” SA, ”din cauza condițiilor meteo nefavorabile (ninsoare abundentă, viscol și ploaie înghețată), în arealul montan al județului Suceava, pe secțiunea Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei – Ilva Mică, s-au înregistrat numeroși arbori căzuți în gabaritul liniei CF.
S-a intervenit cu drezine pantograf și cu personal specializat pe secțiile de cale ferată de pe raza regionalei Iași, Pojorâta – Mestecăniș, Ilva Mică – Măgura, Grădinița – Larion pentru remedierea deranjamentelor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică, unde nu exista tensiune în firul de contact.
În prezent (vineri seară – n.r.), se acționează cu drezine pantograf și personal specializat pe distanța Pojorâta – Coșna – Ilva Mare.
Pentru menținerea continuității transportului feroviar de călători, SRCF Iași va asigura pentru trenurile care tranzitează zona, transbordare cu mijloace auto pe distanța Vatra Dornei – Salva.
Precizăm faptul că pe raza SRCF Iași este activat comandamentul local și personalul feroviar acționează și intervine continuu pentru tăierea/înlăturarea copacilor/crengilor căzute în gabaritul liniei CF sau pe firul de contact.”

Transbordarea călătorilor din trenul Timișoara-Iași în autobuze, la Salva

Trafic feroviar blocat între Suceava și Ardeal - Foto Ciprian Pralea

Recomandări

Copiii Iustin și Filofteia, ai preotului Cozma, din Vatra Dornei, grav răniți de Bobotează, au revenit astăzi în sânul familiei

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Soția și doi dintre copiii preotului Cozma, răniți ieri la Vatra Dornei, sunt în continuare în stare foarte gravă, cu „evoluție impredictibilă”

Vatra Dornei va găzdui luni, 29 decembrie, cel mai frumos festival de datini și obiceiuri de iarnă din Bucovina

Rădăcini și înălțări: istorie și duh românesc între Suceava și Cernăuți – Simpozion internațional la Vatra Dornei 9-10 octombrie 2025