Pe durata Festivalului Medieval

Trafic de coșmar pe străzile Sucevei, după blocarea circulației în trei puncte cheie



Zile de coșmar în trafic, odată cu blocarea parțială a pasajului CFR și a podului de la Burdujeni
Zile de coșmar în trafic, odată cu blocarea parțială a pasajului CFR și a podului de la Burdujeni

Calvarul blocajelor în trafic a cuprins aproape întreg orașul, chiar în perioada desfășurării Festivalului de Artă Medievală, după ce principala rută de circulație a fost blocată cu lucrări în trei puncte cheie.
Cozi kilometrice de mașini bară la bară, ore în șir pierdute în trafic, întârzieri nejustificate, autobuze care nu mai apar nici după zeci de minute de așteptare și mulți nervi pentru toți cei aflați în trafic, așa arată Suceava după ce un sens de circulație a fost închis atât pe pasarela CFR de la Burdujeni, unde se lucra deja, pe podul de la Bazar, unde lucrarea fusese anunțată ca finalizată, precum și în zona Galleria, unde se toarnă ultimul strat de asfalt.
Ca să pună capac la toate acestea, orașul este plin de mașinile sucevenilor plecați la muncă peste hotare care acum s-au întors în concediu și cutreieră magazinele, mall-urile sau zonele de distracție, într-un du-te vino care accentuează aglomerația dintr-un oraș în care infrastructura a rămas cu mult în urma necesităților de trafic rutier, din cauza creșterii explozive a numărului de mașini.
De exemplu, ieri dimineață, coada de mașini de pe Calea Unirii, pe sensul de mers spre Centru, începea tocmai de la Orizont și se sfârșea abia după Sala Sporturilor.
Sătui să piardă timpul blocați în trafic, mulți suceveni au preferat să meargă pe jos, mai ales pe distanțe mai scurte, adică până la Bazar sau la centrele comerciale din zonă.
Nu au fost scutiți de neplăceri nici cei care au mers din oraș înspre Burdurjeni, pentru că și pe acea rută traficul a fost dat peste cap de lucrările redeschise la podul de peste râul Suceava. Acolo, cozile de mașini s-au întins la un moment dat chiar până la stația Bancă.
De parcă neplăcerile din trafic din această zonă a orașului, de-a lungul bulevardului Calea Unirii, nu erau de ajuns, tot acum au fost demarate și lucrările de asfaltare finală a bulevardului principal, dar la intrarea în oraș dinspre Fălticeni, în zona Galleria, alte blocaje formându-se în zonă.
Trasee parcurse în timp dublu și consum crescut cu 50%
Blocajele de circulație din oraș au afectat puternic și activitatea societății de transport public local. Mai exact, autobuzelor TPL le-a luat dublu ca timp să acopere un traseu, ceea ce a crescut foarte mult timpii de așteptare în stații, spre supărarea călătorilor. Trasee precum cele de pe linia 4 sau 2 nu au putut fi făcute în mai puțin de două ore, când altă dată se încadrau ca timp în aproape o oră.
În paralel cu nemulțumirea călătorilor, TPL se confruntă în această perioadă cu o creștere enormă, de 50%, a consumului de carburant, la același număr de kilometri parcurși.
Lucrări necesare, dar deranjante
Atât autoritățile locale, cât și constructorii spun că lucrările care au dat peste cap traficul din întregul oraș sunt necesare și nu puteau fi amânate, din diferite motive.
“Nu puteam lăsa lucrările așa, să se circule pe asfaltul de pe pod, fără a face o serie de lucrări speciale, pentru că se ajungea la alte probleme”, a spus Viorel Florea, șeful punctului de lucru de la podul de peste râul Suceava.
Mai exact, acolo se decupează un fel de canale în dreptul rosturilor podului, în care vin apoi montate niște dispozitive speciale, pe bază de rășini, care asigură elasticitate și rezistență podului.
“Dacă nu se pun rosturile de dilatare, în doi ani de zile refaceți podul. Ele au trei roluri – hidroizolează podul, conferă elasticitate și previn fisurarea asfaltului din cauza vibrațiilor podului”, spune reprezentantul firmei care execută lucrarea.
Autoritățile locale spun că toate aceste lucrări erau programate, nu ar fi trebuit să aibă loc în același timp, pentru a fi evitată tocmai blocarea traficului, dar din diverse motive, au ajuns să se suprapună ca timp de execuție.
“Traficul rutier a ajuns în starea aceasta din mai multe motive, din care o parte independente de voința noastră sau a constructorilor – condițiile meteo Nu s-a putut lucra, lucrările sunt întârziate față de cum ar fi trebuit să fie, încât s-au suprapus lucrările de montare a rosturilor de dilatație cu cele de la pasaj. Automat se creează un disconfort total și este aproape imposibil să te mai deplasezi normal în acea zonă”, a declarat Ovidiu Doroftei, viceprimar al municipiului Suceava.
Cel puțin încă o săptămână de blocaje cumplite
Coșmarul sucevenilor care se află în trafic zi de zi sau chiar și rareori va mai dura cel puțin încă o săptămână, după cum estimează constructorii, care trebuie să lase un anumit timp de întărire porțiunilor pe care se montează dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilatație.
În același timp, lucrările de turnare a stratului final de asfalt abia au început și vor înainta zilnic înspre Burdujeni, pentru a fi urmate apoi de lucrările de marcaje rutiere, încât calvarul blocajelor de trafic este departe de a se termina.



Zile de coșmar în trafic, odată cu blocarea parțială a pasajului CFR și a podului de la Burdujeni
Zile de coșmar în trafic, odată cu blocarea parțială a pasajului CFR și a podului de la Burdujeni
Zile de coșmar în trafic, odată cu blocarea parțială a pasajului CFR și a podului de la Burdujeni
Zile de coșmar în trafic, odată cu blocarea parțială a pasajului CFR și a podului de la Burdujeni