Trafic blocat pe Canalul Dunărea-Marea Neagră după ce un împingător s-a defectat din cauza gerului



Traficul pe Canal Dunăre-Marea Neagră a fost blocat, vineri, după ce un împingător s-a defectat din cauza gerului, iar alte două convoaie din spatele acestuia a trebuit să aștepte remedierea defecțiunii, navigația pe canal desfășurându-se în aceste zile pe un șenal cu o lățime de circa 20 de metri.
Din cauza gerului, Canalul Dunăre – Marea Neagră a înghețat pe o lățime de două treimi, reducând șenalul navigabil la puțin mai mult de 20 de metri.
„Convoaiele de barje pot circula doar pe mijlocul Canalului Dunăre – Marea Neagră, pe un șenal navigabil cu o lățime de 23 – 24 de metri, restul din lățimea medie, de 90 de metri, cât are canalul, fiind sub gheață”, a spus reprezentantul pentru relații cu presa al CN „Administrația Canalelor Navigabile” SA, Anca Tudorașcu.
Astfel, pe canal se poate circula doar în șir indian, astfel că dacă un convoi are probleme blochează un sens de mers.
„O astfel de situație s-a și petrecut vineri dimineață, când împingătorul Sidex 2, cu patru unități, a rămas blocat la kilometrul 35 din cauză că sistemul de răcire a înghețat. Din acest motiv alte două convoaie au trebuit să oprească în spatele său, traficul fiind reluat după aproximativ o oră”, a spus Anca Tudorașcu.
De asemenea, navigația pe Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari este oprită din cauză că s-a format un pod de gheață.
La ora transmiterii acestei știri, toate porturile constănțene sunt deschise, atât cele maritime, cât și cele fluviale, iar circulația rutieră în județul Constanța se desfășoară cu dificultate, dar nu există drumuri naționale închise. În schimb, porțiuni de pe mai multe drumuri județene sunt închise din cauza viscolului, acționându-se pentru deblocarea lor. În ceea ce privește traficul feroviar, au fost anulate șapte trenuri Regio, pe relațiile Medgidia – Negru Vodă, Constanța – Mangalia, Medgidia – Tulcea și Ciulnița – Călărași. De asemenea, trenurile IR 581 și 584 sunt anulate pe relația București Nord – Constanța și retur, la cererea CFR Călători.
Un număr de 61 de unități de învățământ din județ au cursurile suspendate, iar alte 25 de unități de învățământ au programul redus.