Sf. Dumitru a devenit în folclor Sâmedru, patronul păstorilor. Este stăpân peste iarna care se apropie. Anul seamănă cu o casă cu două uși: una stă descuiată o jumătate de an și este păzită de Sf. Gheorghe, iar pe cealaltă o deschide Sf. Dumitru, când îi vine ziua.
Așa cum s-a înțeles cu Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru trebuie să desfrunzească pădurea și să-i adune pe toți la sărbătoarea recoltei.
Ciobanii aruncă un topor între oi să afle cum va fi vremea: rea, dacă lângă topor se așază o oaie neagră, bună, dacă oaia este albă. Sau pândesc toată noaptea oile care dorm și, dacă dimineața se trezește întâi o oaie albă care pleacă spre sud, iarna va fi grea, dacă se trezește o oaie neagră și pleacă spre nord, iarna va fi ușoară.
Ce se mai face de Sâmedru: se tunde coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos, pieptănatul nu este însă slobod, căci e primejdios de lupi.
