Înscrieri până pe 15 mai

“Tradiții pascale românești”, concurs județean pentru preșcolari



Până pe 15 mai, preșcolarii din învățământul de stat, particular și special din județ pot să se înscrie la Concurs județean “Tradiții pascale românești”, organizat de Grădinița cu Program Prelungit (GPP) “Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava -Facultatea de “Științe ale Educației”.
Învierea Domnului – sărbătoare de o importanță deosebită în cultura și tradițiile populare românești – este motiv de bucurie și desăvârșire spirituală pentru sufletele creștine. Profesoara Maria Doncean, de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, ne-a spus că „cele mai curate și desăvârșite creaturi, copiii, făpturi ale Lui Dumnezeu, pot să ilustreze cel mai potrivit parcurgerea Sărbătorii Învierii Domnului, în contextul tradițiilor populare”.
Concursul “Tradiții pascale românești” se desfășoară pe mai multe secțiuni: Desen/Pictură – tehnici grafice și picturale, Colaj, Felicitări. Coordonatorii concursului sunt profesoarele Maria Doncean, Cristina Eremiciuc, Ioana Cenușă. Jurizarea lucrărilor se va face pe 20 mai. Regulamentul de participare, fișa de înscriere și acordul de parteneriat pot fi descărcate de pe adresa: www.gradinita.micutiicrestini.roși vor fi trimise pe adresa: GPP “Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, Str. Parcului, Nr. 6, loc. Suceava, jud. Suceava.



Recomandări