Tradiții de Sf. Dumitru

În tradiția noastră se spune că în ziua de 26 octombrie, de Sfântul Dumitru (Samedru), se sfârșește vara păstorilor, începută la 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe (Sangeorz). Ce semnificație au, din această perspectivă, cele două sărbători creștine? Așa cum spunea Cosmin Manolache în volumul Sărbători românești, anul seamănă cu o casă care are doua uși: una stă descuiată o jumătate de an și este păzită de Sf. Gheorghe, iar pe cealaltă o deschide Sf. Dumitru, când îi vine ziua.
De ce au fost aleși cei doi sfinți? Pentru că destinele lor se aseamănă. Mare general în armata romană și mai ales un spirit creștin cu totul aparte, Dimitrie s-a arătat la fel de curajos și a înfruntat moartea mucenicească așa cum o făcuse, la Roma, Sf. Gheorghe.
Atenți la ciclurile naturii și ale vieții lor, țăranii au împărțit anul oierilor după praznicele celor doi sfinți. Acum, toamna, ciobanii coboară de la munte pentru a lasă oile în gospodăriile stăpânilor lor. Toata lumea se pregătește pentru iarnă.
Așa cum s-a înțeles cu Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru trebuie să desfrunzească pădurea și să-i adune pe toți la sărbătoarea recoltei, la focul lui Samedru, când se fac focuri mari sau se dau la vale roți cu foc. În sate răsună chemarea Hai la focul lui Samedru, căci iarna este deja descuiată și, de acum, vremea se strică.
Ciobanii aruncă un topor între oi să afle cum va fi vremea: rea, dacă lângă topor se așează o oaie neagră, bună, dacă oaia este albă. In ziua de 26 octombrie, mai ales în satele din Oltenia și din Muntenia, se aprind focuri rituale, iar femeile dăruiesc copiilor covrigi, mere, nuci sau fructe uscate. Seara, bărbații scot tăciuni din vatră și îi aruncă în livezi pentru ca anul următor să aducă o recoltă bogată de fructe.