În popor, sărbătoarea mai este cunoscută și sub numele de Sânmedru ori Sâmedru.
Tradiția vorbește despre această sărbătoare ca ultima din toamnă, cea de Sfântul Andrei fiind prezentată ca un „cap de iarnă”.
După moartea tatălui său, guvernator al regiunii, Sfântul Dumitru a fost numit de împăratul Maximilian succesor al acestuia, încredințându-i cetatea, cu poruncă să o „curețe” de creștini. Acesta a început să propovăduiască Evanghelia. Împăratul roman a aflat de acest lucru și poruncit ca Dimitrie să fie închis. În ziua de 26 octombrie, au intrat în temniță ostași și, găsindu-l stând la rugăciune, l-au ucis cu sulițele.
Moaștele lui Dimitrie se spune că au fost găsite întregi și nestricate când Leontie a hotărât să-i dedice Sfântului, în semn de mulțumire că s-a tămăduit, o biserică mare și frumoasă, iar pentru aceasta a fost nevoit să dărâme vechiul lăcaș ridicat chiar pe mormântul sfântului. Din moaște se mai sune că a izvorât mir și a umplut toată cetatea Tesalonicului cu o mireasmă pătrunzătoare și plăcută. Osemintele sfântului au fost puse într-o raclă, la care credincioșii se pot închina și azi.
În tradiția populară, sărbătoarea Sfântului Dimitrie marchează sfârșitul verii pastorale, fiind numită și Sâmedru sau Ziua Soroacelor, pentru că în această zi se rezolvau și se lichidau toate socotelile, chiriile, împrumuturile, slujbele sezoniere și alte înțelegeri încheiate cu șase luni în urmă, la Sangiorz (23 aprilie) și se încheiau noi învoieli. Cu ocazia acestei sărbători, românii aprind focuri în curți, iar peste flăcări sar copiii – pentru a fi sănătoși, sau tinerii – pentru a se căsători.
Sf. Dumitru, împreună cu Sf. Gheorghe, împarte Anul Pastoral în două anotimpuri simetrice
În Maramureș, obiceiul era ca de Sâmedru (26 octombrie), când au fost aduse turmele în „tomnatec”, să se facă alesul oilor. Etnografii maramureșeni au explicat că „în ziua în care turma este separată și reîncredințată stăpânilor se poate vorbi de un ritual sferic: la plecarea în munte ultima oaie era mulsa pe prag, cu mâinile încrucișate, iar la 26 octombrie se repetă procedeul, dar este aleasă prima oaie din turmă, iar cu laptele obținut sunt stropite toate oile, precum și grajdul, făcându-se și semnul crucii și rostind: Cum a dat lapte/Așa să dați și voi/Aceasta oaie/ Cât îți trăi.” (Anuța Savu, 78 ani, Vișeu de Sus).
În această zi se spune că păcurării (ciobanii), cu clopurile frumos împodobite cu flori de munte, sunt primiți sărbătorește de întreaga comunitate și poate începe petrecerea. Obiceiurile de Sfântul Dumitru erau asemănătoare cu cele din preajma echinocțiului de primăvară, cum erau focurile și roțile de foc – cu rol de purificare.
Ar mai fi de precizat că Sf. Dumitru, împreună cu Sf. Gheorghe, împarte Anul Pastoral în două anotimpuri simetrice, vara constituind-o perioada între datele celebrării celor doi sfinți, având ca miez al timpului ziua Sf. Ilie.
(sursa: www.credo.ro)
