Tradiție și misiune prin transmisiune



În conștiința opiniei publice din zilele noastre Biserica este asociată cu Tradiția și, în consecință, este considerată ca având o atitudine cel puțin sceptică față de orice formă de modernizare socială. Biserica a cultivat întotdeauna respectul față de patrimoniul cultural al popoarelor și față de valorile morale respectate din vechime, iar Ortodoxia românească a adus roade în istoria neamului prin numeroase acte de cultură și civilizație. Această trăsătură definitorie a Bisericii devine cu atât mai vizibilă în societățile moderne, multiculturale și pluriconfesionale, în care oamenii sunt dependenți de economia globalizată și de asaltul mediatic. Nevoia de statornicie, de continuitate și de aprofundare a identității spirituale se manifestă mai mult ca oricând prin păstrarea limbii materne și a tradițiilor naționale. Biserica sprijină, prin mijloacele ei specifice, aceste căutări și regăsiri, dar nu își restrânge lucrarea spirituală doar la acte de filantropie culturală sau socială.
Părintele Dumitru Stăniloae spune că „tradiția e permanentizarea transmiterii Aceluiași Hristos revelat întreg – adică întrupat, răstignit și înviat – în Biserică, adică comunicarea permanentă a stării finale dinamice în care a ajuns Dumnezeu prin revelație în apropierea Lui de oameni. Ca atare ea este prelungirea acțiunii lui Dumnezeu din Hristos, descrisă esențial în Scriptură. Numai prin Tradiție conținutul Scripturii devine mereu viu, actual, eficient, dinamic în toată integritatea lui, în cursul generațiilor din istorie. (Dogmatica, vol. 1, p. 45). Astfel, Tradiția bisericească are rolul de a ține generațiile succesive unite întreolaltă în Hristos. Biserica, trupul tainic al Domnului, păstrează și fructifică Revelația, în interiorul ei Scriptura și Tradiția se află în relație de simbioză.
Pentru omul modern, ideea de transmisiune trimite mai degrabă către mijloacele tehnice de comunicare rapidă (radio, televiziune, rețele digitale), iar forma cea mai fidelă de transmisiune este cea realizată în direct, live. Se transmit în direct sesiuni parlamentare, competiții sportive, evenimente culturale, situații conflictuale de pe toate meridianele lumii. Dar se transmit în direct și evenimente religioase, pelerinaje, sărbători și slujbe săvârșite în diferite locuri iubite de oamenii credincioși.
În condițiile libertății de exprimare în spațiul public de după 1989, Biserica Ortodoxă Română și-a dezvoltat din ce în ce mai mult misiunea prin mass-media, ca o prelungire a vocației de a propovădui Evanghelia Mântuitorului Hristos în toate mediile de comunicare umană. Anunțul „Transmitem în direct de la Catedrala patriarhală slujba Sfintei Liturghii” a devenit, de câțiva ani încoace, un îndemn așteptat de mulți oameni care se află fie prinși în activitățile curente, fie sunt bolnavi sau în imposibilitatea de a găsi în apropiere un lăcaș de cult ortodox. Participarea mediatică la slujbe întreține iubirea credincioșilor față de Dumnezeu și dorul de Biserică, fie că ei se află acasă sau în diaspora.
Dar transmisiunile în direct de la radio și televiziune, precum și emisiunile înregistrate și difuzate periodic au darul de a pune în lumină viața noastră ca mlădiță a trupului tainic al Mântuitorului Hristos, din perspectiva actualității imediate, dar și din cea a redescoperirii identității noastre ca persoane în relație cu alte persoane, din trecut sau din prezent. Prin adoptarea mijloacelor de comunicare în lucrarea sa, Biserica face misiune prin transmisiune și păstrează în conștiința omului de azi o viziune dialogică și personalistă asupra Tradiției. Filosoful francez Gabriel Marcel atrăgea atenția asupra deosebirii de nuanță între raportarea științifică la realitate (prin binomul întrebare-răspuns) și raportarea religioasă (chemare-răspuns).
Abordarea mediatică a mesajului mântuirii în Hristos este o punere împreună, o recapitulare a abordării doxologic-liturgice, teologico-catehetice sau cultural-artistice tradiționale. Prezența Bisericii în mass-media nu mai este astăzi o noutate. Însă ceea ce rămâne mereu nou este efortul de construire și reconstruire a relațiilor spirituale dintre persoane, modul cum transmitem și cât putem transmite din comuniunea și sfințenia pe care le inspiră Duhul Sfânt.
(Pr. Nicolae Dascălu, sursa: Ziarul Lumina)