Sfârșitul anului trecut a fost sărbătorit, în țara noastră unde domnește fărădelegea, printr-o nouă crimă „de familie”. Un individ numărând la vârstă 41 de ani și-a vizitat la serviciu soția cu care avea trei copii. În palmaresul lui mai erau trecute câteva internări la spitalul de „bui-bui”, el fiind din fire alcoolic și gelos, știindu-se că aceste două caracteristici fac mereu casă de piatră.
Nevasta – mai jună cu trei ani – lucra la un coafor și se afla în timpul programului. El a vizitat-o, a scos-o afară la o țigară și – inspirat de sărbătorile Crăciunului, dominate mai mult de spiritul cuțitului de înjunghiat porci decât de un spirit al păcii între oameni – a înjunghiat-o mortal. A făcut-o harcea-parcea, i-a scos din sânge o fântână arteziană mortală. Apoi a vrut să se omoare el însuși cu același cuțit. Dar nu a reușit, căci se știe că e mult mai ușor să omori pe altul decât să te omori pe tine însuți.
Anterior, cocoașa femeii se mai confruntase cu brutalitatea soțului, e drept că nu mortal. Fără ca justiția să intervină. Fiindcă stupida, ineficienta, inutila noastră justiție nu intervine niciodată. Nu îl cheamă la discuții pe violent, nu îl amenință. Justiția noastră stă pe margine, se freacă la ofilitul ei clitoris, sparge niște semințe de bostan între dinți și se chiorăște ca la meci. Justiția noastră așteaptă cuminte ca persoana amenințată cu moartea să fie măcelărită, și abia apoi vine și face contabilitatea, stabilind cine pe cine a omorât, cine e viu și cine e mai puțin viu sau deloc.
Magistrații noștri au o grămadă de avantaje de la buget, în afară de leafa lor mare, făcută să încapă în buzunarele lor de popă. Doar capitolul ăsta îi preocupă. Li se decontează chiria locuinței, li se decontează transportul în vacanță, li se decontează până și lucrările dentare, să poată zâmbi frumos deasupra cadavrelor.
Iar cu justiția divină eu unul sunt lămurit. Cum mai pot fi oameni cei trei copii, știind că tata a spintecat-o pe mama?
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.