Trădătorii de ieri, simpatizanții de azi



Primărița de la Dolhasca, Maria Cojocaru, și primarul de la Sucevița, Ioan Onufrei, sunt doi dintre pesediștii care, vorba lui Traian Băsescu, s-au făcut preș în fața președintelui PD-L al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Aceștia nu i-au cerut domnului Flutur să-i lase să candideze la primărie, așa cum a spus Traian Băsescu că i-ar fi solicitat Victor Ponta, pentru că ei sunt, deja, primari. Doamna Maria și domnul Ionică nu au dorit decât ca domnul președinte să le permită să-l laude de câte ori îl întâlnesc. Dacă cei doi s-ar trezi într-o zi în fața unui ciocan, a unei dălți și a unui bloc de granit, cu siguranță că s-ar apuca să-i facă lui Gheorghe Flutur o statuie. O foaie albă și un toc le-ar trezi talentele literare, iar oda dedicată domnului Flutur ar fi gata în doar câteva minute. Un acordeon și o vioară ar pune versurile pe note și ar ieși câteva acorduri vânjoase care l-ar lua pe Gheorghe Flutur și l-ar urca în slăvi. Două costume populare i-ar transforma pe aceștia în dansatori profesioniști care l-ar urmări pe domnul președinte în tot județul pentru a-i juca după cum le cântă acesta și pentru a-l pofti să ia o gură de pâine muiată în sare și o dușcă de țuică.
Întrebați cu ce ocazie au fost prezenți la ședința de realegere a lui Gheorghe Flutur în funcția de președinte al PD-L Suceava și de aroganțe la adresa PSD, cei doi primari cu carnete de pesediști au oferit niște explicații penibile. Dacă doamna Cojocaru ar fi bărbată, iar domnul Onufrei ar fi bărbat, aceștia ar demisiona din PSD și ar face politica PD-L și mai pe față decât o fac în prezent. Însă, demisiile celor doi i-ar lăsa, conform legii, fără posturile de primar. Doar așa ar vedea doamna Maria și domnul Ionică dacă PD-L îi acceptă pentru că sunt Maria Cojocaru și Ioan Onufrei sau numai pentru că ei se află în fruntea unor localități. În opinia mea, dacă n-ar mai fi primari, celor doi nu li s-ar permite nici măcar să șteargă praful la sediul partidului. PD-L are destule Mărioare și destui Ionei care să facă asta. Dacă la Dolhasca și la Sucevița nu s-a auzit încă, doamna Maria și domnul Ionică trebuie să afle că șefilor le plac trădările, dar nu le plac trădătorii. Pardon, simpatizanții. Trădătorii trăiau pe vremea când Gheorghe Flutur îl acuza pe fostul lider PSD Suceava, Gavril Mîrza, că încurajează traseismul politic în rândul primarilor Opoziției. Acum, primarii Opoziției care pupă poala actualei conduceri de partid și de județ se numesc simpatizanți PD-L.