Impact fatal

Tractorist mort într-un accident petrecut la Fălticeni



Un bărbat în vârstă de 38 de ani care conducea un tractor, a sfârșit tragic în urma unui accident petrecut în municipiul Fălticeni. Evenimentul rutier a avut loc ieri, în jurul orei 7.45, pe strada Pleșești Gane din Fălticeni.
Conform anchetei poliției, Petru A., în vârstă de 38 de ani, localnic din Fălticeni, conducea un tractor agricol, iar la un moment dat a virat stânga spre un drum secundar. O autoutilitară Mercerdes Sprinter, care venea din spate, condusă de Gheoghe C., în vârstă de 36 de ani, din Rădăuți, era intrată deja în depășirea tractorului, cele două vehicule intrând în coliziune.
În urma impactului, autoutilitara a lovit tractorul, care a fost proiectat în șanțul din afara drumului. Din nefericire, ieșirea în decor i-a fost fatală tractoristului, care a decedat.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Audiat de polițiști, șoferul autoutilitarei a declarat că a semnalizat și a intrat regulamentar în depășire, moment în care conducătorul tractorului a virat brusc stânga.