Expoziție

Trabantul, față în față cu Mercedesul, la Parada retro a primăverii



La paradă a participat și o Dacie în culorile alb-albastre ale miliției comuniste
La paradă a participat și o Dacie în culorile alb-albastre ale miliției comuniste

Pasionații de mașini retro au expus ieri, pe platoul Iulius Mall Suceava, 20 de autovehicule fabricate începând din anii ’60 ai secolului trecut, în cadrul celei de-a treia ediții a Retro Parada Primăverii, eveniment organizat de Retro Mobil Club România.
Sucevenii au putut admira printre altele autoturisme Dacia 1300, Dacia 1310, Trabanturi, două Fiaturi 850, un Renault 12, o Dacie inscripționată „Miliția”, două superbe VW-uri și două Mercedesuri. Cea mai bogată prezență a fost cea a mașinilor Trabant, care s-au aflat față în față cu două Mercedesuri. La acest nivel însă, al mașinilor retro, fiecare model este un adevărat deliciu pentru ochiul vizitatorului.
Mercedesul din 1962 și Dacia „Miliția”
Față de paradele organizare anul trecut sau acum doi ani au tras atenția, ca elemente de noutate, un Mercedes Benz 250 Cabrio „Coadă de rândunică” și o Dacie în culorile alb-albastre ale miliției comuniste. Ambele mașini aparțin unui sucevean care le-a achiziționat relativ recent. Proprietarul, care a preferat să-și păstreze anonimatul, ne-a spus că prima mașină, Mercedesul, este un model fabricat în 1962, achiziționat de aproximativ doi ani de la un proprietar din Focșani. Superba mașină, o adevărată bunicuță cochetă a modelelor Mercedes de azi, a atras ca un magnet privirile sucevenilor.
În privința Daciei inscripționate „Miliția”, proprietarul ne-a mărturisit că este vorba de un model clasic de Dacia 1300, fabricat din 1982, care a fost doar inscripționată pentru a imita un autoturism al miliției de dinainte de 1989.
Fiat 850, mașini de aproape 50 de ani, cu vopseaua originală
Printre mașinile foarte vechi expuse s-au numărat două autoturisme Fiat 850, fabricate în 1966 și 1967. Prima îi aparține fălticeneanului Iulian Todirică, iar a doua suceveanului Dănuț Crainiciuc, cunoscutul colecționar de Dacii 1300. Acesta din urmă, principalul organizator al evenimentului de ieri, a subliniat că ambele Fiaturi sunt la vopseaua originală: “Mașini vechi de 47-48 de ani la vopsea originală este deja ceva superb”, a precizat Dănuț Crainiciuc.
Suceveanul s-a arătat mândru la parada de ieri și de un Renault 12 cu volan pe partea dreaptă, proprietatea unui român, mașină care a fost restaurată până la cel mai mic detaliu de Crainiciuc. Colecția de mașini retro a suceveanului Dănuț Crainiciuc a depășit deja zece vehicule, câteva fiind foarte aproape de a fi scoase în public.
Dacia 1100 s-a oprit pe drum, între Fălticeni și Suceava
La expoziția de ieri trebuia să ajungă și o Dacia 1100, proprietatea lui Iulian Todirică. Din păcate, bătrâna mașină a cedat pe drumul de la Fălticeni spre Suceava. Iulian Todirică a precizat că defecțiunea a apărut cel mai probabil din cauză că Dacia nu a fost pornită o bună perioadă de timp, în sezonul rece, însă problema va fi cu siguranță rezolvată, autoturismul fiind per ansamblu într-o stare impecabilă.
De la retro paradă nu a lipsit nici suceveanul Viorel Romaniuc, mare pasionat al mărcii Trabant, care a venit la paradă cu șase mașini.


Colecționarii au expus ieri 20 de automobile retro
Colecționarii au expus ieri 20 de automobile retro
Dacia de miliție, o mașină care copie modelul unei Dacii Miliția autentice
Dacia de miliție, o mașină care copie modelul unei Dacii Miliția autentice
Doamnele bătrâne, în stare impecabilă, au putut fi admirate de suceveni
Doamnele bătrâne, în stare impecabilă, au putut fi admirate de suceveni
Renault 12, o mașină care circula în Marea Briatnie și care a fost restaurată de suceveanul Dănuț Crainiciuc
Renault 12, o mașină care circula în Marea Briatnie și care a fost restaurată de suceveanul Dănuț Crainiciuc
Superbul Mercedes din 1962
Superbul Mercedes din 1962
Superbul Mercedes din 1962
Superbul Mercedes din 1962
Viorel Romaniuc și colecția sa de Trabanturi
Viorel Romaniuc și colecția sa de Trabanturi
La paradă a participat și o Dacie în culorile alb-albastre ale miliției comuniste
La paradă a participat și o Dacie în culorile alb-albastre ale miliției comuniste


Recomandări