Licitație

TPL își mărește parcul auto cu trei autobuze noi

Trei autobuze noi sunt așteptate să circule prin Suceava și să asigure un plus de confort în transportul în comun, în cel mult două săptămâni.
În mod normal, cele trei autobuze noi, comandate de societatea de transport public local – TPL, ar fi trebuit să circule prin oraș încă de la începutul lunii iunie, numai că achiziția lor a întreruptă de o contestație a licitației organizate.
Administratorul TPL, Darie Romaniuc, a precizat că din cele cinci firme care s-au interesat de participarea la licitație – CEFIN, cu autobuze Irisbus-Iveco, Evobus, cu autobuze Mercedes, Volvo, Maz și BMC Truck&Bus, ultima, o firmă care comercializează autobuze turcești, a contestat licitația și caietul de sarcini al acesteia.
“Pe data de 9 iunie am trimis Comisiei Naționale de Soluționare a Contestațiilor răspunsul nostru și toate documentele necesare. Termenul legal de 30 de zile pentru soluționarea contestației expiră curând și intenționăm să demarăm procedura de achiziție în cel mai scurt timp după primirea răspunsului oficial”, a declarat Darie Romaniuc.
În cazul în care licitația va fi soluționată în favoarea TPL, cele trei noi autobuze vor fi livrate în 24 de ore de la semnarea contractului, acesta fiind angajamentul luat de firma care a obținut cel mai mare punctaj la licitație.

Recomandări

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava