Necesitate

TPL, ajutat de Primăria Suceava cu 200.000 de lei, să achite salariile

Autobuzele TPL circulă goale, încât nu mai sunt bani de salarii pentru personal

Societatea de transport public local din municipiul Suceava, puternic afectată de criza coronavirusului, a ajuns în situația de a nu avea deloc bani de salarii, toate activitățile fiind desfășurate în pierdere masivă.
De exemplu, numai în cursul zilei de miercuri, TPL a avut încasări totale de 3700 de lei, dar a utilizat 1400 de litri de motorină, încât, fără a mai fi luate în calcul toate cheltuielile adiacente sau plata salariaților, e clar că pierderile zilnice sunt foarte mari.
Tocmai de aceea, conducerea Primăriei Suceava a luat decizia de a aloca TPL-ului 200.000 lei.
“Banii vor fi utilizați pentru plata salariilor personalului TPL, care își va putea primi banii vineri sau luni. În continuare suntem alături de TPL, care necesită să beneficieze de sprijin financiar de la primărie, atât timp cât încasările vor fi slabe din cauza crizei COVID-19”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi.
La finele lunii martie angajații TPL trebuie să primească avansul la salariu, în vreme ce lichidarea, care va necesita un nou sprijin financiar, se face în jurul datei de 15 a lunii viitoare.

Recomandări

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu