Toyota este părintele tehnologiei de propulsie hibridă. Compania japoneză și-a creat o reputație de invidiat în domeniu, grație modelului Prius. Astăzi, un exemplu de urmat, un proiect în care brandul nipon a crezut cu tărie. Zi după zi, vehiculul cu motorizare duală benzină-electric scrie o nouă poveste de succes.
Una dintre acestea se prefigura încă de la sfârșitul anului 1997, când japonezii lansau un automobil care putea să împace mobilitatea cu responsabilitatea față de mediul înconjurător.
Sub titulatura Prius, japonezii au lansat o mașină unde relația dintre tehnologie și mediu era într-un echilibru aproape perfect.
Introdus în anul 2000 în Europa și Statele Unite, la trei ani după lansarea din Japonia, mașina „verde” a câștigat pas cu pas încrederea consumatorilor de aici, ajungând în prezent la peste 3 milioane de exemplare comercializate în întreaga lume.
Prius, hibridul care a întrecut toate așteptările oficialilor japonezi înregistrează acest succes după 14 ani de la începerea producției.
Manufacturierul spune că numărul total al hibridelor Prius vândute până astăzi au avut o contribuție semnificativă la reducerea emisiilor de gaze, producând cu aproape 12 milioane de tone de dioxid de carbon mai puțin comparativ cu automobilele din aceeași clasă, cu aceleași dimensiuni și performanțe, ce funcționează doar pe benzină.
Totodată Prius, prima mașină hibridă produsă în serie, se adresează oamenilor educați și are în vizor clienții care, când își cumpără o mașină, se gândesc și la protejarea mediului înconjurător.