Toyota Prius ajunge la borna 1.000.000



Toyota Prius 2005
Toyota Prius 2005

Toyota are o biografie presărată cu multe povești de succes. Corolla – cel mai vândut automobil din toate timpurile, Land Cruiser – primul SUV de mari dimensiuni și însăși compania – astăzi cel mai mare producătorul de vehicule din lume, sunt doar o parte din acele capitole care stau sub semnul reușitei. E departe de a se fi terminat istoriile de succes pentru Toyota. Una dintre acestea se prefigura încă din decembrie 1997 când japonezii lansau un automobil care să împace mobilitatea cu responsabilitatea față de mediul înconjurător. Sub titulatura Prius, cuvânt în latină ce înseamnă „înainte” sau „primul”, japonezii lansau o mașină unde relația dintre tehnologie și mediu era într-un echilibru aproape perfect, un exemplu urmat și de alții în anii care au venit. „Trebuie să înțelegeți că Prius nu e un model prin care Toyota vrea să realizeze volume mari de vânzări, ci doar o mașină prin care vrem să arătăm că ne pasă de mediul înconjurător și că putem scoate pe piață tehnologii sofisticate”, spunea în urmă cu ceva timp Tadashi Arashima, șeful Toyota Motor Europe.
Introdus în anul 2000 în Europa și Statele Unite, mașina „verde” a câștigat pas cu pas încrederea consumatorilor de aici, ajungând în prezent la peste 1.000.000 de exemplare comercializate în întreaga lume. Prius, hibridul care a întrecut toate așteptările oficialilor japonezi înregistrează acest succes după 11 ani de la începerea producției.
Manufacturierul spune că numărul exemplarelor Prius din întreaga lume au avut o contribuție semnificativă la reducerea emisiilor de gaze, producând cu aproape 4.5 milioane de tone mai puțin dioxid de carbon, comparativ cu automobilele din aceeași clasă, cu aceleași dimensiuni și performanțe, ce funcționează doar pe benzină.
Totodată Prius, prima mașină hibridă produsă în serie, se adresează oamenilor foarte educați și are în vizor clienții care, când își cumpără o mașină, se gândesc și la protejarea mediului înconjurător.
În prezent, Prius este distribuit pe 40 de piețe din întreaga lume, fiind de departe cel mai bine vândut vehicul hibrid al momentului. Numai anul trecut, volumul vânzărilor a crescut cu 37% până la 429.400 de unități.