Toyota lansează luna viitoare noua generație Prius



Toyota Prius 2009
Toyota Prius 2009

Toyota va continua să domine piața hibridelor. Cu toate că producători precum Honda și Chevrolet vor avea pe piață modele concurente, Toyota va avea avantajul experienței și a unei clientele deja formate. A trecut mai bine de un deceniu de când Prius – pionierul hibridelor, își făcea apariția pe piața americană unde a cunoscut și cel mai răsunător succes. În prezent, în lume circulă peste milion de exemplare dovadă că hibridul, privit la început cu oarece suspiciuni, a ajuns până la urmă un best-seller.
Noul Prius este pregătit să facă față celor mai exigente norme în materie de funcționalitate, mobilitate și ecologie.
Următoarea generație, cea de a treia, va fi prezentată în ianuarie 2009 la Salonul Auto de la Detroit, afirmă Akio Toyoda, șeful departamentului vânzări globale din cadrul Toyota.
Viitorul Prius va folosi același sistem Hybrid Synergy Drive alimentat de la un sistem de acumulatori litiu-ion mai performant, dezvoltat alături de partenerii de la Matsushita Electric Industrial. Bateriile vor avea o rezistență la exploatare dar și randament îmbunătățit în timpul utilizării, în comparație cu cele actuale. A treia generație va dispune de performanțe îmbunătățite furnizate de un grup propulsor cu un consum de carburant estimat la 4.5 litri de benzină la 100 de kilometri parcurși.
Sub capotă va lucra un nou tandem, un propulsor benzină-electric format dintr-o unitate de 1.8 litri care, împreună cu un motor electric, va genera în total 160 de cai putere. În prezent, Prius este acționat de 110 cai putere proveniți de un agregat de 1,5 litri, ajutat și de un motor electric.
Conform declarațiilor făcute de Akio Toyoda, estetica noului Prius va fi o transpunere în realitate a conceptului Hybrid X, dezvelit anul trecut.
Schimbări vor fi resimțite și la interior, unde se va pune accentul în principal pe ergonomie și confort, pentru că dimensiunile nu vor crește spectaculos. Noul hibrid va fi doar cu 10 mm mai lung și 3 mm mai lat decât actualul model. Toyota intenționează să diversifice numărul versiunilor de caroserie și merge chiar mai departe luând în calcul transformarea acestui hibrid în brand, Prius urmând a fi un automobil cu identitate aparte, cu propria rețea de dealeri și linii de fabricație. Este doar o idee care poate oricând să devină realitate.
Debutul comercial al noului Prius este prevăzut pentru în prima jumătate a anului viitor. Modelul va fi introdus simultan în Statele Unite și Japonia.