Toxina Dinamo



Invenție a comunismului din perioada sa cea mai sălbatică (dar când n-a fost sălbatic comunismul!?), clubul Dinamo a fost conceput ca un factor de timorare a celorlalte echipe, pe principiul „ce, bă, te pui cu Miliția!?” Modelul sovietic al echipelor Miliției a fost urgent împrăștiat la nivelul întregului lagăr (că bine i-au mai zis când i-au zis astfel!) comunist, echipe Dinamo izvorând în toate țările bântuite de flagel. Contrabalansat de altă aberație, Steaua (echipa Armatei), Dinamo a devenit un aspirator de valori, la fel ca Steaua, ambele culegând tot ce era mai de soi în fotbalul autohton din fiecare din aceste nefericite țări.
La noi, parcă și mai mult decât la ceilalți, cele două fruntașe au stârnit, de-a lungul întregii lor existențe, ambiții și pasiuni, chiar conflicte, cu precădere între generalii care le conduceau la vedere sau din umbră, dar și la nivelul „conducerii de partid și de stat”.
Am sperat că după Revoluție lucrurile vor evolua în sensul firesc al desființării celor două panarame, chiar cu riscul de a dispărea simultan din istoria fotbalului nostru singurul trofeu, Cupa Campionilor. N-a fost să fie, dar măcar Steaua s-a prefăcut că „se privatizează”, încăpând pe mâinile unor indivizi care au înhățat-o totuși cu contribuția semnificativă a unei bande de generali, „la pachet” cu niscai terenuri, tot militare, din vânzarea cărora să se creeze nu doar un miliardar de carton, că și fondurile necesare susținerii echipei.
Dincolo, la Miliție, lucrurile doar par asemănătoare, dar nu-s. Adică banda de generali mișună în toate structurile echipei, iar deciziile le iau tot ei, chiar dacă pentru proști ca mine și ca dumneavoastră sunt scoși în față niște papagali mai mici ca Borcea. Nu-i vorbă că și gradele mai mici, ca alde Nețoiu, am avut permanent treabă pe acolo. Grav e că încă mai au, după cum scria „Gazeta” acum câteva zile, citându-l pe președintele Pandurilor, Condescu, care zicea răspicat că înaintea meciurilor lui Dinamo, oriunde în țară, vin controale d-alea grele, milițienești, făcute de Poliție, la toate societățile care au cât de cât legătură cu echipa locală. Cred că toxina numită Dinamo va fi neutralizată doar după moartea ultimului milițian. Eu cred că n-am să apuc ziua aia.



Recomandări

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”
Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”

Primăria Vatra Dornei a finalizat construcția unui nou corp de clădire pentru Liceul Tehnologic „Vasile Deac”

Noul corp de clădire al Liceului ”Vasile Deac” dispune de mai multe laboratoare pentru învățământul tehnologic
Noul corp de clădire al Liceului ”Vasile Deac” dispune de mai multe laboratoare pentru învățământul tehnologic

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România de ieri, de azi… (2)