Totuși, neamțul e altfel

Despre meciul în sine, mâine. Astăzi, mi-am propus o trecere în revistă a prezenței domnului Daum în fruntea reprezentativei României, o premieră în fotbalul nostru, unde se știe că străinii, dacă nu sunt fotbaliști portughezi rebutați la ei acasă, antrenori italieni în căutare de fraieri ori grecotei cu fluierul atârnat în cui de prin secolul trecut, nu prea au ce căuta. Iar nemți, în afară de cei la care de regulă se pun ghilimele când le zici așa, precum Reghecampf sau Dorinel Munteanu, chiar n-am pomenit până la selecționerul din actuala campanie. Cei care citiți rubrica asta știți cu siguranță că nu mă dau în vânt după nemți în general, mai ales după cei mari și… Mai precizez o dată că etalonul meu în acest sens e Toni Kroos, nu ăla la care credeți dv că mă gândesc eu! Domnul Daum aparține însă altei categorii, și poate și din acest motiv mi-a fost drag încă de la început, chiar ușor năucit cum părea în primele zile. Dar care străin nu e așa după ce ia contact cu România!? Ei, și după ce fireasca perioadă de acomodare a trecut, ce am constatat? Păi, în primul rând, că Daum n-are nimic din clasica rigiditate nemțească. Ba, încă mai mult, are un umor de o factură chiar interesantă, mult peste cel de autobază, pe care îl stăpânesc cam 98% dintre oamenii de fotbal din România. Bun, dar ce relevanță au astea în raport cu ceea ce așteptăm de la el, adică puncte și calificare? Cam au, zic eu, fiindcă e clar că atmosfera de la lot e cu totul alta decât cea din vremea constipaților care l-au precedat. Iar unde e loc de zâmbet, cred că e loc și de rezultate (comparați, vă rog, cu Naționala de handbal feminin din vremea lui Tadici și cea de după el). Chestia de neînțeles însă pentru aceiași „oameni de fotbal” este în mod evident de ce îl f… reacă pe Daum grijă de viitor. De ce, adică, să promoveze tineri în loc să-i folosească pe vopsiții, revopsiții și răsvopsiții pe care eventual i-am mai putea revinde dacă ar mai bifa vreo 2-3 înfrângeri proaspete la națională? Ei, vedeți? De aia neamțul e altfel, că-l interesează și ziua de mâine, chiar dacă nimănui nu i-a păsat de ea de vreo 27 de ani încoace.