„Toți uniți, toți împreună”, activitate culturală organizată de Alianța Franceză din Suceava

În cadrul după-amiezilor francofone la Suceava, Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Liceul cu Program Sportiv Suceava și Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, organizează miercuri, 11 mai 2022, la ora 18.00, activitatea „Toți uniți, toți împreună” (Tous unis, tous ensemble), coordonată de profesoarele Mititiuc Sveica Loredana și Băbașcu Melania.
Ca în fiecare an, elevii celor două licee vor sărbători Ziua Europei/La Journée de l’Europe în cadrul unui parteneriat în limba franceză care se derulează de câțiva ani. Ei vor omagia astfel diversitatea și unitatea care caracterizează această construcție europeană evocând elementele și manifestările care au marcat istoria Uniunii Europene, precum și principiile care stau la baza solidarității comune europene.
„Manifestarea va reuni un număr impresionant de elevi și activități: imnul Uniunii Europene interpretat la pian și trompetă, imnul Franței la flaut, concursuri de desene pe tematică europeană, interviuri, dezbateri, lectură de poezie și cântece în diverse limbi europene (franceza, italiană, poloneză), menuete stilizate în manieră modernă sunt doar câteva din momentele pregătite de organizatori pentru publicul sucevean”, au transmis organizatorii.
Prin activitatea propusă, profesoarele Mititiuc Sveica Loredana și Băbașcu Melania și-au propus să promoveze principiile europene, multilingvismul și multiculturalismul, solidaritatea și toleranța față de celălalt prin intermediul artei (poezie, cântec, desen), să încurajeze creativitatea și exprimarea liberă a elevilor în calitatea lor de viitorii cetățeni ai Europei.
Mai multe informații și documente video despre această activitate pot fi consultate pe adresa Facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151, precum și pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro.

Recomandări

Înscrieri pentru o nouă sesiune de cursuri de franceză destinate publicului larg, organizate de Alianţa Franceză

Liviu Dospinescu, profesor la Universitatea Laval, invitat la o întâlnire literară organizată de Alianța Franceză din Suceava