Toți picăm la testul PISA!

Cineva, binecuvântat cu simțul umorului, a postat pe internet un distih cât se poate de actual: „De la Nistru pân′la Tisa / Toți picăm la Testul Pisa!” Și chiar așa-i: am izbutit să găsesc un exemplar al testului PISA propus în aprilie 2018 spre rezolvare unui număr de 5000 de elevi români din clasele VII, VIII și IX și am constat că, de nu ești familiarizat cu astfel de texte-capcană, oricât de matur ai fi, intri în derută de la prima întrebare! Ce-i cu testele astea? Merită să credem în ele? Merită ceva atenție? Nu-i gazetă care să nu fi comentat rezultatele alarmante ale școlerilor noștri, considerate a fi cele mai slabe din ultimii 9 ani. Probabil că realitatea, într-adevăr, asta-i. Testarea s-a organizat sub patronajul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), for internațional din care România nu face parte. Nu că n-ar vrea, dar nu-i primită (a cerut fără succes statut de membru OECD și în 2004, și-n 2012, și-n 2016, și-n 2017), în vreme ce state precum Ungaria, Polonia, Grecia ș.m.a. au fost primite în unanimitate de la prima solicitare. Câtă vreme nu suntem membri, nu văd de ce OECD cercetează atât de asiduu realitățile românești, stabilind întristătoare clasamente general-europene: dacă tot nu ne vreți membru, lăsați-ne în tristețea noastră! Nu știu cât de benefică pentru România ar fi aderarea, probabil va fi fiind, câtă vreme tot batem fără spor la poarta OECD; oricum, nu pot fi suspectate cifrele revelate de teste, deși, desigur, nu teste așteptăm în primul rând de la o organizație internațională cu profil economic. 90 de țări au participat la Testul PISA; în 72 elevii au utilizat computerul, iar în alte 7, mai amărâte, între care și România, s-a scris cu pixul pe hârtie (bine că nu ni s-a impus tăblița de ardezie). Sigur că un text scris de mână este mult mai trădător decât cel cules pe o tastatură, coborându-te încă de la caligrafie într-un soi de Neanderthal al comunicării. La computer pot fi programate setări de auto-corectură, se mai poate apela la Google și Wikipedia, iar bietul pix n-are (deocamdată) astfel de însușiri… Împrejurări care ar putea influența cumva rezultatul final, dar nici într-un caz în măsură să conteste o tristă realitate: în materie de educație, „tot-napoi o dăm ca racul”! Ce să mai zici când afli că 44% dintre elevii noștri (doar 39% în 2015!) sunt, de fapt, analfabeți funcționali: pur și simplu nu înțeleg textul citit?! Dar mă-ntorc și zic: de s-ar iniția un astfel de test în rândul parlamentarilor și la vârful ministerelor? O dictare de o frază, nu mai mult, și nu numaidecât din Creangă! În „epoca de aur”, educația precară era pe post de atu la dosar, susținând „originea sănătoasă”, prefigurând supunerea și devotamentul. Nu s-au dat teste, dar s-au păstrat dosarele: „Mam născut în comuna Petrești… am făcut școala primară în comuna în care mam născut…dintre cei care mă cunoaște… miau făcut legătura cu Stere… miau adus la confruntare…” Sunt fragmente din autobiografia aflată în dosarul de cadre al unui personaj ce a marcat apăsat destinele României. Cum bine se vede din fragmentele scrise „manu propria” și citate mai sus, „savanta de largă recunoaștere mondială” era, de fapt, semi-analfabetă. Nici celor patru clase urmate la Petrești (școală cu un singur învățător și clase comasate) n-a putut să le facă față, fiind mereu corigentă la aproape toate materiile și, în clasa a IV-a, repetentă. Fără să-și dea seama, cel care i-a pus Lenuței (încă nu era Elena…) întrebările chestionarului verificărilor din 1949 a consemnat o realitate memorabilă: „Ce limbi cunoaște?” Răspuns: „NU”. Nici una, adică. Gura păcătosului adevăr grăiește: nici româna! Unde credeți că a lucrat Lenuța după 1944? La sectorul… „Cultură și Educație” (1947), după ce, în 1946, județeana de partid îi încredințase Secția… școli! Coana Leana n-o fi fost o „analfabetă funcțional”, fiindcă, pe dos, citea și înțelegea corect (adică, totdeauna într-un singur sens – propriul ei avantaj) cele spuse și scrise flagrant incorect, altfel n-ar fi izbutit să acapareze atâta putere, până la urmă subjugându-l total și pe „eroul între eroi”. Azi toate s-au schimbat: dacă nu știi calcula suprafața cercului, lasă-te de politică și înapoi la cratiță! Enciclopedist, omul veacului XXI, de n-are un doctorat și un raft de cărți publicate-n pușcărie, barem carte de vizită are. Dacă-i scrisă corect, ajunge… Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă s-ar solicita acum (și publica) o pagină scrisă „manu proprie” unor mult prea stimate doamne din elita elitelor. Dumneavoastră, cui ați propune să i se dea prima dictare?