Asistență medicală

Toți medicii în contract cu Casa Asigurărilor de Sănătate au păstrat relația contractuală și în acest an

Cristi Bleorțu, președinte director al CAS Suceava

Toți medicii din județul Suceava care au avut anul trecut contract cu Casa Asigurărilor de Sănătate și-au prelungit relația contractuală și pentru acest an.
Președintele director general al CAS Suceava, Cristi Bleorțu, a declarat, ieri, că pentru perioada ianuarie-martie 2019, instituția pe care o conduce a încheiat un număr de 694 de acte adiționale cu furnizorii de servicii medicale cu care avea contract la sfârșitul anului 2018.
Bleorțu a precizat că actele adiționale s-au încheiat cu 277 de medici din rețeaua de medicină primară, cu 104 furnizori de servicii medicale din ambulatoriul de specialitate clinic, cu 29 de furnizori de servicii medicale din ambulatoriul de specialitate paraclinic.
Alte 11 acte adiționale au fost încheiate cu furnizori din ambulatoriul de specialitate de recuperare, 51 de acte adiționale cu furnizorii din asistența medicală dentară, trei cu furnizorii de îngrijiri la domiciliu, 15 acte adiționale cu furnizorii de asistență medicală spitalicească, 139 cu farmaciile, 63 cu furnizorii de dispozitive medicale și două cu furnizorii de transport sanitar neasistat.

Recomandări

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

Proiect transfrontalier pentru sănătatea copiilor: BLOOM aduce echipamente medicale moderne în Suceava și Kolomyia