Toți elevii intră de luni în vacanță pentru două săptămâni, a anunțat președintele României

Toți elevii intră de luni în vacanță pentru două săptămâni, a anunțat președintele României
Toți elevii intră de luni în vacanță pentru două săptămâni, a anunțat președintele României

Toți elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal vor intra în vacanță începând de luni, 25 octombrie, pentru două săptămâni, a anunțat, miercuri, președintele României, Klaus Iohannis.
Măsura vine pe fondul numărului foarte mare de infectări cu SARS-CoV-2, pentru limitarea răspândirii virusului. Mesajul președintelui Iohannis a fost că „până vă convingeți să vă vaccinați este nevoie de restricții”, arătând că școlile sunt puternic afectate atât prin infectarea elevilor, cât și a cadrelor didactice. „În mod normal, de luni, este vacanță pentru cei mici. Astăzi (miercuri – n.r.) s-a decis că vacanța va fi valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci și pentru gimnaziu și liceu. Două săptămâni va fi vacanță, începând de luni”, a declarat Iohannis.
În structura anului școlar este prevăzută vacanță în perioada 25-31 octombrie doar pentru elevii din învățământul primar și pentru preșcolari. În ședința de miercuri după-amiază de la Cotroceni s-a stabilit ca toți elevii să intre în vacanță în această perioadă.
Președintele a anunțat că Guvernul va stabili și alte măsuri care vor viza în special persoanele nevaccinate.

Recomandări

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni