La blocuri

Toți agenții economici din blocurile de locuințe, obligați să plătească căldura din instalațiile comune



Agenții economici care își desfășoară activitatea în blocurile de locuințe branșate la sistemul centralizat de încălzire sunt obligați ca să încheie contracte cu societatea comercială Termica Suceava
Agenții economici care își desfășoară activitatea în blocurile de locuințe branșate la sistemul centralizat de încălzire sunt obligați ca să încheie contracte cu societatea comercială Termica Suceava

Agenții economici care își desfășoară activitatea în blocurile de locuințe branșate la sistemul centralizat de încălzire sunt obligați ca, în următoarele 30 de zile, să încheie contracte cu societatea comercială Termica Suceava.
Acest lucru este prevăzut într-o decizie luată de Consiliul Local Suceava în ședința de luna aceasta, printr-un proiect de hotărâre inițiat de viceprimarul Ovidiu Doroftei.
Acesta a precizat că măsura este necesară deoarece mulți agenți economici ignorau total obligațiile de a achita căldura de care beneficiau prin intermediul coloanelor de încălzire care trec prin spațiile deținute și căldura degajată de conductele de termoficare din subsolul blocurilor.
Noua decizie a Consiliului Local închide „portițele” legislative de care se foloseau respectivii agenți economici pentru a pasa plata căldurii de pe spațiile comune în spinarea locatarilor.
Decizia deliberativului local vizează societățile comerciale, întreprinderile familiale, PFA-urile, cabinetele notariale, de avocatură, practicienii în insolvență și societățile profesionale ale acestora, birourile executorilor judecătorești, cabinetele de expertiză, cabinetele medicale, farmaciile, asociațiile, fundațiile, ONG-urile și instituțiile de asistență socială care își desfășoară activitatea în blocurile de locuințe branșate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, indiferent dacă beneficiază de încălzire în acest sistem sau au montate alte surse de încălzire. Măsura se aplică chiar de coloanele termice care străbat condominiul sunt izolate sau nu.