Tot un fel de victimă

Încheiam articolul precedent cu părerea că acceptarea metodelor specifice fraților Becali i-a afectat imaginea lui Cristian Chivu. Pentru ei, banul guvernează! Nu se încurcă în chestiuni ezoterice, cum ar fi bunul simț. Chivu a ajuns să nu vrea să plece de la Inter, deși nu mai făcea față nivelului de joc atunci când, rareori, era convocat în lot. Oferte se găseau, dar nici pe departe la același salar, care data din vremurile bune. Iar comisionul, evident, era direct proporțional. Apoi, când contractul a ajuns la scadență, pe conducătorii Interului i-a lovit orbul găinilor. La vremea respectivă a apărut un articol în presa italiană în care se pleda cauza lui Chivu, promovând ideea că Interul nu-și permitea să piardă un jucător de o asemenea inteligență! Deh, sponsorizările se poartă peste tot… S-a semnat un nou cotract pe doi ani, cu salariul diminuat, dar tot de vreo trei ori mai mare decât lua Adrian Mutu, de exemplu. După un an în care echipa a profitat de inteligența lui Chivu mai mult în afara terenului, devenise evident pentru oficiali că fusese o greșeală, dar evident că nu s-a găsit o soluție de reziliere, reprezentanții jucătorului cerând compensații financiare. A urmat încă un sezon, acesta, în care Chivu a tras targa pe uscat și, iată, și-a anunțat retragerea înainte cu câteva etape de final. Din punctul meu de vedere, poate fi și el considerat un fel de victimă a fraților Becali. A câștigat niște bani nemeritați de pe urma lor, ca și Popescu, însă măcar nu înfundă pușcăria! E și asta o consolare.
Nu închei înainte de a semnala dezbaterea inițiată de Cristian Geambașu pe gsp.ro, una cu titlu anume ales pentru generare de trafic. Nu, Chivu nu are cum să fie “cel mai mare” pe motiv de palmares! Doar ce s-a dat Balonul de Aur pe cu totul alte criterii. Și chiar și așa, Belodedici are două Cupe al Campionilor.