Dacă vă reamintiți, în zilele premergătoare ultimei etape din panarama numită campionat național de fotbal, am fost informați că s-au pregătit două trofee, unul urmând să ia calea litoralului românesc, celălalt având de așteptat pe la vreo intersecție din Capitală rezultatele celor trei meciuri, în funcție de acestea urmând fie să ia calea unuia din cele două stadioane din Capitală, fie să se întoarcă în magazia de unde plecase. La felul cum socotesc neisprăviții din Federație și cei de la Ligă (ăștia care au nevoie de Tribunale Internaționale care să le adune punctele din etapele de campionat, iar la urmă să le calculeze și cine a ieșit campioană!), mă miră doar că nu au făcut șase trofee, câte echipe erau în play-off, fiindcă nu văd de ce ar trebui să ne mire că echipa de pe locul 6 iese în cele din urmă campioană, având în vedere și că anul trecut a plecat în Europa League una din cele din play-out, adică din cele opt care se băteau la retrogradare, nu la cupe europene! Așa că nu văd de ce n-ar putea lua titlul echipa de pe locul 6, mai ales dacă cele cinci din fața ei intră în faliment, în incapacitate de plată ori în alte d-astea. Făcând în continuare felurite calcule, în felul în care le fac jmecherii din jurul lui Gheorghe Becali care susțin că pentru clasamentul final trebuie luate în calcul toate rezultatele din actualul campionat, adică patru la număr, și nu doar cele două din play-off, dați-mi voie să mă întreb: de ce doar astea? De ce nu s-ar lua toate din toată istoria celor două echipe (mai puțin din ediția aia în care Viitorul a bătut la București în ultima etapă parcă cu 5-1, salvându-se miraculos de la retrogradare). Adică de ce patru rezultate și nu patru de anul ăsta, plus două de anul trecut, plus cele din edițiile anterioare, minus cele două din anul salvării miraculoase etc. Dacă tot ne ținem de calcule și nu de fotbal, vedeți că e loc de toate alea? Și nici nu-i nevoie de multă școală, că avem doar adunări și scăderi. Nasol e doar că imbecilii de la Ligă și de la Federație n-au fost în stare să opereze nici cu astea. Noroc că Steaua are în schemă ditamai inginerul, pe M.M. Stoica. De aia și iese campioană. Dar dacă nu? N-ar merita să-l trimită Becali să mai calculeze și pe la alții?