În ultimele luni, mai mulți bătrâni din județ, în principal din mediul rural, au fost lăsați fără economii de indivizi care le bat la ușă sub pretextul că vor să le cumpere biletele de călătorie CFR și, profitând de neatenția păgubiților, le fură toți banii din casă.
Cel mai recent exemplu este al unei bătrâne din comuna Păltinoasa, care, duminică, în jurul prânzului, s-a trezit la poartă cu falșii cumpărători de bilete de călătorie.
Elisaveta C., de 80 de ani, le-a povestit polițiștilor că au venit la casa ei patru persoane care au coborât dintr-un autoturism. Cum nu avea ce face cu biletele de călătorie CFR pe care le-a primit gratuit, octogenara s-a arătat interesată de propunerea celor patru.
Au negociat prețul biletelor, iar în timp ce o țineau de vorbă pe bătrână și după ce au observat unde își ține economiile, unul dintre escroci a intrat în locuință, de unde i-a sustras 2.800 de lei, după care cei patru au plecat cu autoturismul spre municipiul Suceava.
Polițiștii au demarat cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.
„Recomandăm tuturor cetățenilor, în special celor vârstnici, să manifeste o atenție sporită vânzătorilor ambulanți care se deplasează în special în mediul rural, să nu le permită accesul în curtea imobilului pentru a reduce riscul de victimizare”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.