Mitul conform căruia doar femeile ”pierd” timp și bani cu tratamentele de înfrumusețare a apus.
În județul Suceava, ponderea bărbaților care apelează la serviciile de chirurgie plastică și estetică a crescut cu 50% în ultimii cinci ani. Potrivit specialistului Ingrid Petrea, bisturiul face moda și printre bărbați, aceștia fiind dornici să dobândească acele trăsături fizice asociate cu armonia corporală și cu tinerețea.
Pentru că vor să arate mai bine pentru ei sau mai ales pentru partenerele lor, bărbații cheltuiesc mici averi pe lifting, blefaroplastie (corecția pleoapelor), rinoplastie (remodelarea nasului), lipoaspirație, abdomenoplastie (îndepărtarea excesului de piele “zbârcită” și a țesutului grăsos din regiunea mijlocie și cea inferioară a abdomenului), otoplastie (corectarea urechilor clăpăuge), îndepărtarea ridurilor de pe frunte și din jurul gurii, a cearcănelor.
Ei nu se uită la bani nici când vine vorba de a atenua cicatricile rămase în urma unor traumatisme, arsuri sau operații chirurgicale, ori de a scăpa de tatuajele care nu le mai fac plăcere. În timp ce unii dintre ei și-au îmbunătățit imaginea facială sau corporală la Spitalul Județean de Urgență, alții au ajuns la clinica privată Bethesda, unde dotarea permite practicarea pe scară largă de intervenții mai complicate.
Întineresc cu 8 – 10 ani după ce își corectează pleoapele
În topul preferințelor pentru bărbații suceveni care apelează la serviciile de chirurgie plastică se află blefaroplastia, care are ca scop îndepărtarea excesului tegumentar și grăsos aflat la nivelul pleoapelor superioare și inferioare. Acest exces de piele și grăsime duce la scăderea câmpului vizual, la apariția de riduri și pungi, conferind fizionomiei un aspect obosit.
”Blefaroplastia se poate face la nivelul pleoapelor superioare și inferioare, separat sau împreună, în aceeași intervenție. Operația se face sub anestezie locală, cu spitalizare timp de 24 de ore și nu lasă cicatrici, întrucât incizia și firele, care rămân o săptămână, sunt în gene, deci nu se văd. Intervenția întinerește cu 8 – 10 ani și este cerută, în general, de bărbații de 50 de ani”, explică Ingrid Petrea, adăugând că reprezentanții sexului tare care țin la frumusețe trebuie să scoată din buzunar 400 de euro dacă se corectează numai pleoapele de jos și 600 de euro dacă se retușează și cele de sus.
Scapă de riduri cu injecții cu Botox și acid hialuronic
Pe locul doi în lista celor mai cerute proceduri se află corectarea ridurilor de pe frunte și din jurul gurii, care se face prin injectare cu Botox, pentru partea de sus a feței, și prin injectare cu acid hialuronic, pentru partea de jos a acesteia.
„Botoxul este o substanță care paralizează nervii ce duc la apariția ridurilor, iar pentru a se menține rezultatul procedura trebuie repetată la fiecare șase luni. În cazul acidului hialuronic, reinjectarea se face la un an”, spune specialistul sucevean, adăugând că o fiolă cu acid hialuronic costă între 250 și 300 de euro.
O altă intervenție devenită extrem de populară printre bărbați este rinoplastia, la care apelează îndeosebi sucevenii până în 30 de ani, aceștia solicitând remodelarea nasului în urma unor traumatisme sau din motive pur estetice. La metodele de corectare a nasului recurg, însă, deși mult mai rar, și vârstnicii, respectiv bărbații de 60 – 65 de ani, care vor să scape de modificările apărute odată cu trecerea timpului sau din cauza abuzului de alcool. O procedură la fel de comună printre tineri este și otoplastia.
Aspect mult mai tânăr datorită liftingului
De asemenea, foarte apreciat de bărbați este liftingul facial, o procedură la finalul căreia reprezentanții sexului tare au un aspect mult mai tânăr. Medicul face incizii în spatele și în fața urechilor, prin care întinde și taie din straturile epiteliale în exces, iar, în general, această tehnică nu este dureroasă deoarece se lucrează cu straturi ale pielii în care nu sunt terminații nervoase care detectează durerea. Tot prin chirurgie estetică se corectează și gușa.
La mare căutare este, în același timp, transplantul de păr, la care în fiecare lună recurge cel puțin un sucevean. În acest caz, operația începe cu anestezierea locală a pacientului și se continuă cu transplantarea de grefe de păr din zonele unde acesta crește. Firele de păr transplantate cad după trei săptămâni și încep să crească după trei luni, efectul maxim înregistrându-se după un an.
„Corecția alopeciei e foarte minuțioasă și delicată. Intervenția nu se poate face decât dacă bărbatul este chel pe o porțiune relativ restrânsă, respectiv în creștetul capului sau în zona frunții. Procedura durează între trei și șase ore, iar singurul disconfort este că pacientul stă foarte mult pe masa de operație și se plictisește”, subliniază Ingrid Petrea.
Fizic atrăgător cu ajutorul operațiilor de liposucție și abdomenoplastie
Imaginea corporală este îmbunătățită de bărbații din județ cu ajutorul liposucției, o metodă de înfrumusețare foarte apreciată de cei cu kilograme în plus. Metoda nu este recomandată, însă, celor care sunt supraponderali, ci doar bărbaților care au o greutate normală și nu pot scăpa de depozitele de grăsime prin dietă și exerciții, pentru că ar fi de natură genetică. Abdomenoplastia constituie o altă cerere a bărbaților, îndeosebi a celor cu vârste între 35 și 40 ani, care au slăbit, dar care au rămas cu un pliu cutanat mare. Prin această metodă, care necesită internare și se practică sub anestezie generală, se corectează surplusul de piele care atârnă ca un șorț. „Operația durează cam trei ore și presupune purtarea ulterioară, pe o perioadă de trei săptămâni, a unei burtiere”, punctează specialistul sucevean.
Atenuarea cicatricilor și scoaterea tatuajelor sunt alte două proceduri comune, ultima solicitare venind îndeosebi din partea bărbaților care vor să lucreze în Poliție.
Cât plătesc bărbații pentru a arăta bine
În afara injecțiilor pentru îndepărtarea ridurilor și operația de corectare a pleoapelor, unde prețurile sunt fixe, pentru celelalte intervenții de remodelare a feței sau trupului tarifele variază între 1.000 și 3.000 de euro, în funcție de anumite criterii, printre care perioada de spitalizare și materialele folosite.
Bărbații care își doresc intervenții de înfrumusețare la clinica Bethesda achită inițial o taxă de 60 de lei, reprezentând contravaloarea unei consultații, în cadrul căreia medicul evaluează situația și stabilește pașii de urmat în vederea obținerii rezultatului dorit.






