Tot mai mulți adolescenți și tineri suferă de depresie, iar printre problemele care îi demoralizează se numără programa școlară încărcată, viitorul incert și mediul familial lipsit de comunicare și dezechilibrat din punct de vedere emoțional. Așa a informat medicul psihiatru Lorelei Hașovschi, șefa secției de Psihiatrie din cadrul Spitalului Suceava, care s-a arătat îngrijorată de numărul tot mai mare de adolescenți și tineri care se simt stresați și neputincioși în fața anumitor probleme, devenind depresivi.
„În trecut se considera că o persoană cu depresie este capabilă să se însănătoșească de la sine. La ora actuală, se știe că depresia este o afecțiune care necesită tratament și nu este un viciu sau o slăbiciune. Depresia severă și prelungită poate genera dificultate în socializare, în stabilirea și menținerea unor relații de prietenie cu alte persoane, dificultăți la școală, consum de droguri, comportament suicidar și alte probleme care se pot prelungi și la maturitate”, a declarat medicul sucevean.
Depresia cronică apare atunci când adolescentul se simte deprimat de un an sau mai mult
Dr. Lorelei Hașovschi a explicat că depresia este o tulburare a dispoziției care determină adolescentul să se simtă trist sau să fie irascibil o perioadă lungă de timp. Potrivit specialistului, persoana tânără care este deprimată nu se mai bucură la școală, la joacă și în compania prietenilor și poate fi lipsită de energie sau poate avea alte simptome.
„Ca și la adult, simptomele depresiei variază de la ușoare la severe și de la o persoană la alta. Depresia cronică apare atunci când adolescentul se simte deprimat cea mai mare parte a timpului, timp de un an sau mai mult. Atât forma medie, cât și forma gravă a depresiei pot fi tratate cu eficiență”, a subliniat șeful secției de Psihiatrie de la Spitalul Suceava.
Medicul este de părere că mulți adolescenți care suferă de depresie nu primesc tratament adecvat pentru că simptomatologia nu este recunoscută. Variații ale stării sufletești și schimbări emoționale cauzate de depresie pot trece neobservate, considerate neimportante sau atribuite creșterii normale, explică specialistul sucevean. Adolescenții cu depresie au frecvent și alte tulburări precum anxietate, tulburări de comportament, deficit de atenție, tulburări de alimentație și ale procesului de învățare. Aceste manifestări pot apărea înainte de a fi diagnosticată depresia, mai spune dr. Lorelei Hașovschi.
Depresia: un dezechilibru al unor substanțe chimice, care transmit mesaje între celulele nervoase ale creierului
„Depresia se consideră a fi un dezechilibru al unor substanțe chimice numite neurotransmițători, care transmit mesaje între celulele nervoase ale creierului. Specialiștii nu au stabilit până în prezent de ce se produce dezechilibrul neurotransmițătorilor. Ei cred că schimbarea aceasta poate apare ca o consecință a stresului sau a bolii, dar ea poate apare și fără o cauză clară”, a adăugat medicul sucevean.
Specialistul sucevean atrage atenția că factorii de risc ai depresiei adolescentului sunt numeroși, iar printre ei se regăsesc depresia la membrii familiei (un părinte cu depresie determină un risc de trei ori mai mare de depresie), stresul, problemele sociale și conflictele familiale, traumele precum violența, abuzul sau neglijarea, afecțiuni medicale serioase îndelungate, problemele la învățătură. Pe de altă parte, și unele medicamente pot declanșa depresia, ca de exemplu steroizii sau narcoticele administrate pentru calmarea durerii. Din fericire, de obicei, simptomele dispar odată cu întreruperea medicației.
În ceea ce privește riscul de depresie la tineri, medicul avertizează că factorii de risc sunt:un părinte sau un membru apropiat din familie cu depresie, faptul de a mai fi avut un episod depresiv, în special dacă primul episod depresiv a apărut la o vârstă mică, afecțiuni medicale cronice, cum ar fi diabetul sau epilepsia, prezența unei alte tulburări psihice, cum ar fi comportament dezordonat sau anxietate, decesul unui membru al familiei sau al unui prieten apropiat, abuzul fizic sau sexual, abuzul de alcool sau droguri.
Medicii: „Depresia la adolescent și tânăr se dezvoltă treptat sau apare brusc”
Alte situații care duc la depresie sunt, în cazul fetelor, începutul pubertății (după pubertate și la maturitate femeile sunt de două ori mai predispuse la depresie decât bărbații), violența în familie, lipsa relațiilor sociale cu persoane de aceeași vârstă, condiția de victimă a unei agresiuni, subliniază dr. Lorelei Hașovschi.
„Depresia la adolescent și tânăr se dezvoltă treptat sau apare brusc. Pacientul poate părea mai degrabă irascibil decât trist sau se simte plictisit sau deznădăjduit. Adolescentul cu depresie poate avea simptome ca iritabilitate, temperament violent, dureri inexplicabile de cap, stomac etc., dificultăți în gândire și în luarea deciziilor, somnolență sau insomnie, modificări ale obiceiurilor alimentare care pot duce la creștere sau scădere în greutate, scăderea respectului de sine. Alte semne sunt sentimentul de vinovăție sau deznădejde, oboseala permanentă sau lipsa de energie, retragerea din viața socială, ca de exemplu lipsa interesului față de prieteni, gândul la moarte și gânduri de sinucidere”, a punctat psihiatrul.
Estimări: Circa 70% din tinerii cu depresie vor avea un nou episod în următorii cinci ani
Medicul a ținut să precizeze că diferențierea între diversele dispoziții normale și simptomele depresiei este de multe ori dificilă. În acest context, dr. Lorelei Hașovschi a explicat că sentimentele ocazionale de tristețe și irascibilitate sunt normale, însă tânărul poate dezvolta o depresie, care necesită tratament, dacă aceste emoții nu dispar după o perioadă de timp și încep să interfereze cu viața sa personală. Aproximativ 15% dintre adolescenții și tinerii diagnosticați cu depresie dezvoltă tulburări afective bipolare, ceea ce înseamnă că au manifestări extreme ce alternează între depresie și accese maniacale, a arătat medicul sucevean.
„Principalele probleme ce se regăsesc la adolescenții și tinerii cu depresie sunt performanțe slabe la școală și la locul de muncă, probleme în relațiile cu prietenii și membrii familiei, sarcina la vârstă tânără, apariția unor boli organice. Un episod depresiv durează în medie opt luni. Se estimează că aproximativ 70% din tinerii cu depresie vor avea un nou episod în următorii cinci ani. O cauză des întâlnită de revenire a bolii este oprirea prea devreme a tratamentului”, a mai spus dr. Lorei Hașovschi, cu mențiunea că, pentru a preveni alte episoade de depresie, trebuie recunoscute devreme semnele ce prevestesc depresia și trebuie stabilit diagnosticul și tratamentul de îndată ce aceste semne apar. „O dietă echilibrată, exercițiile fizice și un bun sistem de suport social pot ajuta la prevenirea depresiei”, a conchis medicul.
Statisticile Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava arată că, în județ, numărul persoanelor diagnosticate cu tulburări mintale, printre care și depresia, este de 15.178, cifra fiind în creștere. Din cauza numărului mare de bolnavi, în secțiile de Psihiatrie internările pentru cazurile care nu reprezintă urgențe se face pe bază de programare, iar perioada de așteptare ajunge și la cinci luni.