Numărul de autovehicule confiscate pentru transporturi de lemn fără acte este în creștere semnificativă față de anul 2016, iar acesta este doar începutul, în condițiile în care legea a fost modificată foarte aspru, iar orice transport de lemn de peste 0,1 mc fără documente de proveniență duce, conform legii, pe lângă amendă și confiscarea materialului lemnos, și la măsura complementară a ridicării mașinii cu care a fost comisă contravenția.
Comisarul Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat că, în luna ianuarie, polițiștii de la Serviciul de Ordine Publică – Biroul de Prevenire și Combatere a Delictelor Silvice, au în evidențe trei cazuri de vehicule și o căruță confiscate pentru transporturi de lemn. În februarie, mai sunt alte trei cazuri de mașini confiscate pentru transporturi ilegale de lemn, plus una confiscată după o acțiune de control a Jandarmeriei.
Prin comparație, pe tot parcursul anului trecut, au fost confiscate 16 mașini și cinci căruțe, cu care era transportat lemn fără acte de proveniență.
Legea 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, a fost modificată prin Ordonanța 51 din 2016, iar una din noile prevederi stipulează că pentru orice transport de peste 0,1 mc lemn fără acte se aplică și măsura indisponibilizării autovehiculului.
Mihai Gășpărel, inspectorul-șef al Gărzii Forestiere Suceava, a explicat zilele trecute pentru Monitorul de Suceava motivele modificării Legii 171/2010:
„Măsura a fost luată pentru a se da un semnal foarte radical privind descurajarea oricărui transport ilicit de lemn”, a declarat Mihai Gășpărel.
Pe de altă parte, se poate ajunge și la situații hilare, cu oameni care rămân fără un camion în valoare de cel puțin câteva mii de euro pentru că transportă două bucăți de lemn.
Au rămas fără mașini pentru transporturi de 120 de lei și 455 de lei
Joia trecută, un echipaj de la Secția Rurală Marginea, aflat în serviciu de control pe drumul comunal 46, în Horodnic de Sus, a oprit o autoutilitară pentru verificări. La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Rădăuți, care transporta material lemnos pentru care nu poseda documente de proveniență.
Lemnul, în valoare de 120 de lei, echivalentul a jumătate de metru cub lemn de foc, a fost confiscat, iar bărbatul a fost amendat pentru transportul ilicit. Mai mult, i s-a aplicat și măsura complementară a confiscării autoutilitarei.
Într-un alt caz recent, pe 24 februarie, în cadrul unei acțiuni de control în trafic a polițiștilor de la Secția Rurală Mălini, a fost oprită pentru control o autoutilitară VW, la volanul căreia era un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Mălini. Din cercetări a rezultat că acesta transporta cantitatea de 3,5 mc lemn de foc, esență fag, pentru care bărbatul nu a putut prezenta nici un document de proveniență. Lemnul transportat a fost evaluat la 455 de lei, iar polițiștii au luat măsura complementară a confiscării mașinii.
Legislație aspră
Tot mai multe camioane confiscate pentru transporturi ilegale de lemn
