Tot despre reala disidență

Realitatea TV a difuzat de curând o emisiune de salutat: repune în discuție „cazul Goma”. Adăugăm considerațiile noastre: românii ratează… românește prilejul de a „ieși în față” cu un remarcabil scriitor, disident adevărat – Paul Goma, care are operă, are coloană vertebrală, are statut de rezistent autentic și negonflat, a avut și are curaj, ba mai posedă și o tinerească vivacitate a condeiului (de unde i s-au tras destule…). Cum se comportă țara față de acest disident real? Incalificabil! Nu i-a restituit cetățenia. Nu l-a reprimit în Uniunea Scriitorilor. Cine-i publică textele își riscă slujba în redacție. I s-a interzis semnătura în „România literară”.
Critica obedientă descoperă acum, la spartul târgului, că… nici n-ar avea talent. Și, culmea culmilor, este taxat drept antisemit tocmai el, căsătorit cu o evreică și tată de copil (conform legilor rasiale ale celui de al III-lea Reich) evreu! Să le luăm pe rând. Paul Goma s-a născut în Basarabia, la Mana, în 1935. Deci, este, din punct de vedere legal,… de două ori român. O dată prin calitatea ce-o deținea înainte de a-i fi abuziv retrasă și a doua oară prin cetățenia ce și-o poate oricând revendica, născut fiind în Basarabia românească. Ministerul de Externe condiționează reconstituirea acestui drept de o cerere scrisă. Orgolios, Goma refuză: să i-l reacorde statul ce i l-a retras. Într-un fel, MAE are ceva dreptate, fiind vorba de o calitate ce necesită solicitare expresă, altfel ne-am putea trezi peste noapte cetățeni ai cine știe cărui stat galanton dornic să-și fortifice zestrea intelectuală! Pentru Goma, a cere ceea ce i s-a luat prin abuz înseamnă umilință. Are și el dreptate. Pas de te descurcă! Și iată că în zbor deceniile trec, iar unul dintre cei care ar onora cu prisos de merite pașaportul românesc, nu-l are! Ca la noi, la nimenea!
Goma n-a fost reprimit nici în Uniunea Scriitorilor, de unde l-a exclus cândva Biroul de conducere într-o alcătuire din care nu lipsesc numele… dar ce să le mai înșirăm? În ipoteza că Goma ar adresa actualei conduceri a US o cerere de reprimire (bine că n-o face!) nici nu-s sigur că i s-ar da curs. Prea mult deranj au produs lungile lui liste negre (printre cei proboziți la grămadă aflându-se, câteodată, și numele nostru…), chiar dacă scriitorul se străduiește să dezmintă „informația că Goma este veninos din fire, de aceea atacă pe toată lumea; o spun cu mâna pe inimă: nu atac pe toată lumea.” Așa o fi?
Rugat să numească scriitori care ar merita respectul nostru, înșiră doar numele unor răposați, pe cei vii (scuză subțire) nevrând „să-i expună antisemitizării sălbatice, oarbe, a holocaustologilor locali”. Nu cred că Goma are totdeauna dreptate în emiterea asprelor sale judecăți la adresa contemporanilor, dar, cu certitudine, de multe ori are. Cum, de ceva vreme, la noi s-a rupt brutal solidaritatea de breaslă, fiind înlocuită cu aceea de grup, iritările și susținerile vizavi de Goma s-au delimitat cert și nenuanțat, evidențiindu-se mereu același genus irritabile, deprins să accepte sau să respingă strict în funcție de dicteul umorilor și interesului. „Dacă există un simptom grav al scriitorului român, de mulți acuzat, este tocmai funciara lui incapacitate de a fi solidar cu ceilalți” – observa cineva încă din 2008. Altfel spus, și cu aplicație la cazul Goma, prevalență n-are ideea, nici opera, nici statutul personalității, ci reacția ofuscată la unele „ciupiri” ridicate la rang de teribilă ofensă. Ajungându-se, incredibil, până la negarea talentului scriitoricesc al lui Goma, ceea ce denotă obediență înregimentată și rea-credință cât cuprinde.
Spre a se constata că, „straniu, aceeași grupare intelighentă care ridiculizează talentul lui Goma a pus sub semnul întrebării și talentul lui Eminescu”. Păstrând, desigur, proporțiile, observația în sine rămâne perfect valabilă. Doar cu rea intenție nu s-ar vedea că oricare dintre cărțile lui Goma, și mai ales „Camera de alături” (1968), oferă cititorului o proză mustind de viață netrucată, cu observații de mare finețe, caractere convingător desenate dintr-o frază-două și un plan secund ce funcționează ireproșabil prin sugestie fină și pătrunzătoare. N-aș putea spune cât de mare scriitor este Goma, dar, slavă Domnului, prozator adevărat este și va rămâne. Ar fi multe de discutat și despre vehementa acuzație de antisemitism, dar spațiul rubricii ne obligă (salvator) să punem punct.