Pornind de la premisa că majoritatea inovațiilor introduse de noul DOOM sînt necesare și justificate (de frecvența în uz, de tradiție, de conformitatea cu originalul ori de coerența sistemului), supunem atenției cîteva aspecte ale modificării cuvintelor, care ar merita însă o discuție mai largă. Spre deosebire de vocabular, nivelul morfologic al unei limbi (ca și cel sintactic) este mai rezistent la schimbare, în sensul că se conservă unele paradigme de forme, flexiunea cuvintelor producîndu-se în funcție de clasa de care aparțin.
În general, cuvintele împrumutate din alte limbi au, la început, forme multiple, care atestă ezitarea în procesul de asimilare. Așa se întîmpla, de exemplu, în secolul al XIX-lea cu un cuvînt ca principiu, care s-a impus în limba literară cu această unică formă, deși era concurat inițial de variantele princip, prinsip și prințip. Dar procesul de adaptare a unor cuvinte împrumutate atunci s-a încheiat de mult timp, prin stabilizarea unei singure forme. De aceea ne miră conservarea unor relicve (basc, aconto), care dublează singularul acestor substantive: bască/basc (beretă) sau acont/aconto, cu atît mai mult cu cît știm, chiar fără să realizăm un studiu minuțios al frecvenței, că azi sînt preferate formele acont și bască. Ne putem întreba, de asemenea, cum se face că în cazul acestor substantive împrumutate cu mai mult de un secol în urmă nu s-a ajuns încă la o stabilizare, în timp ce la substantivul mass-media (plural, la origine), intrat în limbă în ultimele decenii, deja se acceptă statutul său de singular (mass-media actuală) și genitiv-dativul corespunzător (prin intermediul mass-mediei). Dacă un dicționar reflectă actualitatatea fenomenelor de limbă, ar trebui să acceptăm că și acum unele cuvinte noi au forme variate, urmînd ca în timp să asistăm la impunerea uneia dintre forme, în virtutea faptului că nu se justifică funcționarea variantelor unui cuvînt, în limba literară, cînd aceste variante nu diferă din punctul de vedere al conținutului, ca în cazul substantivului virus, cu pluralele specializate viruși (în informatică) și virusuri (în medicină). Găsim, într-adevăr, două, ba chiar trei forme la pluralul unor substantive noi: de exemplu, item are trei forme de plural, în funcție de cele două genuri (masculin și neutru, cu două variante): item/itemi, iteme, itemuri. Mai greu de înțeles este de ce se acceptă forme duble de plural în cazul unor substantive vechi, la care nu este vorba de nicio adaptare, în unele situații putîndu-se crea omonimii inutile: cuvîntul cireașă are la plural, conform noului DOOM, formele cireși și cireșe, prima intrînd în concurență cu pluralul substantivului cireș. În legătură cu formele de plural ale substantivelor, constatăm că în dicționar s-au manifestat două tendințe opuse: (1) de eliminare a unei forme concurente, ca în cazul cuvîntului anacolut, la care singura formă de plural corectă este acum anacoluturi (nu și anacolute), sau a substantivului monolog, cu pluralul monologuri (nu și monoloage) sau (2) de acceptare inutilă, arbitrară, a variantelor, ca la slogan cu pluralele slogane și sloganuri, sau la nivel, cu pluralele niveluri și nivele (indiferent de sens), cînd menirea dicționarului era de a prescrie una dintre forme, pentru simplificare și pentru regularizare. Prin urmare, descoperim că cei care au misiunea de a norma limba ajung să încarce excesiv inventarul formelor corecte, pe care noi, vorbitorii cu pretenții, trebuie apoi să le și memorăm, cunoscut fiind faptul că în folosirea limbii dominant este, în general, principiul economiei, acela al minimului efort!
Aceeași larghețe neștiințifică, ce face risipă de bunăvoință față de uzul unora și induce frustrarea altora, care au avut proasta inspirație să nu ignore normele din vechiul DOOM, se vădește și în ușurința cu care se acceptă variante în conjugarea unor verbe: de exemplu, acum se consideră corecte, pe lîngă formele să cheltuiesc sau se străduiesc și formele să cheltuie și se străduie, în timp ce la a absolvi, acolo unde diferența de sens ar fi justificat două forme, se optează pentru una singură: absolv (nu și absolvesc). Ne bucurăm, totuși, să remarcăm că nu au intervenit schimbări în sensul agreării unor forme duble (foarte frecvente, în anumite medii) la a copia și a se bizui, care au în continuare formele de conjugare identice cu cele stipulate în vechiul DOOM: copiez (nu copii), respectiv, mă bizui (nu mă bizuiesc).
Feminiști ori antifeminiști, ne interesează și modul în care se normează formele de feminin ale unor adjective ori substantive. Constatăm, din nou, o incoerență dată de relativizarea unor reguli al căror efect ar fi trebuit să se vadă deja în vorbirea oamenilor instruiți (cei cu vechiul DOOM, frustrații !): unele adjective neologice, care în vechiul DOOM aveau, în trecerea de la masculin la feminin, o formă fără alternanța -o/-oa (prezentă în substantivele și adjectivele vechi), se comportă acum ca adjectivul prost, cu femininul proastă: analog/analogă, dar și analoagă, omolog/omologă și omoloagă, spre deosebire de barocă sau echivocă, ori de substantivele filologă, pedagogă, biologă, care nu au un dublet asemănător.
Nu putem încheia fără să arătăm cum noul DOOM oferă satisfacție celor care, în ciuda atenționărilor nenumărate, continuau să utilizeze sintagme precum clasa întîia, calitatea întîia etc. În mod firesc, aici numeralul ordinal cu valoare adjectivală ar trebui să se acorde cu substantivul determinat, ca în cazul structurii clasa a doua (nu clasa al doilea !), numai că o vreme tradiția a impus forma unică invariabilă de masculin a adjectivului respectiv (clasa întîi). Acest nou dicționar admite variația liberă a celor două forme: clasa întîi și clasa întîia, spre revolta unor vorbitori mai conservatori, veți spune. Dar dacă (nu) sînteți conservatori, atunci vă propun să savurați eufonia enunțului următor: Unii se străduie să cheltuie un aconto pe cireși de mîna-ntîia…
