– Chiar dacă o parte dintre responsabilii cu represiunea din închisorile românești din anii 1945-1989 nu mai există, procesul se dorește „un act de recunoaștere față de victimele comunismului”
– Printre torționarii în viață identificați de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România și ale căror nume au fost făcute publice se numără și trei foști șefi ai Penitenciarului Suceava
– Supraviețuitorii din închisorile comuniste își amintesc cu strângere de inimă de chinurile și teroarea la care au fost supuși în acei ani crânceni
„Prin crăpăturile oblonului ce-astupă
ochiul de geam cu gratii ca o pleoapă,
sug aerul, ce-abia poate să-ncapă,
cu-n strop de cer mai mic decât o crupă.”
Sunt versuri scrise în pușcăriile comuniste. Sunt compuse de un sucevean, unul dintre cei mulți care au simțit pe propria piele exterminarea lentă pusă la cale de organele represive ale Securității. Totul în numele vieții noi, o utopie traumatizantă la care au fost obligați românii timp de jumătate de secol în România. Este o frântură din cei aproape 12 ani de viață smulsă din făgașul ei normal. Este povestea lui Vasile Pânzariu, unul dintre supraviețuitorii represaliilor din închisorile comuniste din perioada 1945-1989. Acum are 77 de ani, iar comuniștii i-au răpit cei mai frumoși ani din viață. Se roagă la Dumnezeu să trăiască pentru a apuca să mai vadă procesul torționarilor săi. Un proces care vine târziu, o reparație morală până la urmă pentru toată suferința sa și a colegilor știuți sau neștiuți din închisorile comuniste.
– Trei dintre torționarii trimiși în judecată au fost la conducerea Penitenciarului Suceava
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICCR) a anunțat zilele trecute că din cei 800 de indivizi identificați drept comandanți de închisori comuniste, lagăre și colonii de muncă, dar și alți responsabili de represiunile care au avut loc în închisorile comuniste mai bine de un sfert au fost deferiți justiției. Cele 210 persoane s-ar afla încă în viață, potrivit unor date furnizate de Evidența Populației, și au vârste cuprinse între 44 și 99 de ani. Dintre cei care vor fi judecați de instanțele de judecată doar în 7 cazuri numele au fost făcute publice. Printre aceștia se află și 3 persoane care au avut funcții de conducere la Penitenciarul din Suceava, nume care nu vor putea fi șterse niciodată din memoria celor care au suferit. Cei 3 sunt Constantin Cimpoieșu, fost comandant al Penitenciarelor din Suceava și Botoșani, Constantin Teodor Răutu, locțiitor politic al Penitenciarelor din Suceava, Galați și Gherla, precum și Iosif Ion Ficior, anchetator la Serviciul de Contrainformații al Armatei, șef al Secției anchete, comandant al lagărului Poarta Albă și comandant al Penitenciarului Suceava. Sunt doar trei, dar în realitate sunt mult mai mulți cei care i-au lovit și înfometat pe țăranii și intelectualii Sucevei. Și nu numai la Penitenciarul Suceava, ci și la Gherla, Aiud, Poarta Albă, Sighet și lista poate continua cu toate cele 116 penitenciare și lagăre de muncă forțată care au existat pe teritoriul României.
– 6 ani de închisoare pentru 6 poezii
„Pentru noi este un act moral. A trecut mai bine de jumătate de secol de la începutul atrocităților comise de comuniști și generația tânără trebuie să știe ce s-a întâmplat, care sunt bazele pe care trebuie construită noua societate. Noi, cei care mai trăim, suntem mostra vie a atrocităților care s-au comis”, spune Vasile Pânzariu, unul dintre sucevenii torturați în numele comunismului. Și de parcă nu ar fi fost suficient că în 1950 a primit 10 ani de închisoare pentru acțiuni „împotriva ordinii sociale”, în 1970 a ajuns din nou în temnițele comuniste. De această dată a luat „numai” 6 ani, pentru că a scris 6 poezii care ar fi fost împotriva sistemului. Practic, pentru fiecare poezie a primit un an de închisoare. Era vorba de 6 poezii scrise în cei 10 ani de libertate. O așa zisă libertate, pentru că în tot acest interval Securitatea a fost pe urmele sale, dovadă cele 6 volume de urmărire pe care le-a descoperit la Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității.
– Condamnat la 10 ani pentru „organizare de grup împotriva ordinii sociale”
Pentru Vasile Pânzariu calvarul a început la scurt timp după război. În decembrie 1947 a fost exmatriculat de la Liceul Comercial, din clasa a VI-a, pentru că a citit în fața colegilor o poezie antibolșevică scrisă de Păstorel Teodoreanu, în 1942. Fabula se intitula „Măgarii și libertatea” și era văzută de reprezentanții noii puteri instalate în România drept o armă periculoasă. Așa s-a ajuns ca tânărul în vârstă de 18 ani, împliniți pe 12 ianuarie 1948, să fie luat în colimator. Zilele sale în libertate erau numărate. Pe 26 august a fost ridicat de Securitate și dus la Penitenciarul Suceava. Alături de el au ajuns după gratii alți 14 suceveni, dintre care două fete, Eugenia Donici și Catrinel Popescu, nume pe care Vasile Pânzariu nu le-a uitat, așa cum nu și-a uitat nici unul dintre foștii colegi de suferință. A urmat o mascaradă de proces la Iași, în care tot grupul lui Pânzariu a fost condamnat pentru organizare de grup împotriva ordinii sociale. El a fost considerat cap al rebelilor care mergeau prin sate și instigau lumea să nu se supună noii ordini sociale și, în consecință, a primit și una dintre cele mai aspre pedepse, 10 ani de pușcărie. De la Iași a trecut pe rând pe la Jilava, Gherla, Baia Sprie, Cavnic, Poarta Albă, Văcărești și iarăși Gherla. A văzut din nou soarele libertății pe 24 august 1960. Mai are puterea să zâmbească și spune că a câștigat două zile, pentru că „am prins doi ani bisecți”.
– Frânturi despre torturile din închisorile comuniste
Anii petrecuți în închisorile comuniste nu-i va uita niciodată. Au fost nopți și zile în care s-a simțit umilit și batjocorit, adus la statutul de animal. Nu și-a pierdut demnitatea, iar torționarii nu au reușit să-i înfrângă idealurile și concepțiile despre comunism și sistemul pe care bolșevicii l-au instaurat în România. „La Penitenciarul din Suceava a fost perioada cea mai nenorocită. A fost teribil, câteva luni în care am fost pe punctul să mor de două ori și doar o minune a făcut să fiu în viață și astăzi. Eram supus unei torturi fizice și psihice treptate, zi și noapte se încerca transformarea mea și a celorlalți deținuți. Doreau să ne modeleze voința după chipul și asemănarea lor”, își amintește Vasile Pânzariu. 5 ianuarie 1951 a devenit a doua sa zi de naștere. În jurul orei 10.00 a acelei zile, ușa celulei unde stătea singur s-a deschis brusc. Un gardian l-a scos afară, iar unul dintre ofițeri a început să-l lovească. După câteva zeci de minute de bătaie neîntreruptă a crezut că a scăpat. S-a înșelat amarnic însă. Ofițerul i-a poruncit gardianului să-l dezbrace și să-l arunce într-o celulă. „Era o celulă goală, fără nimic altceva. La geam nu erau decât gratii, iar afară ningea și fulgii de zăpadă care cădeau pe beton se topeau. Eram desculț și am încercat să mă încălzesc cumva. Într-un târziu, spre seară am căzut inconștient lângă ușă. A doua zi m-a trezit un zgomot puternic și o voce care a spus: . Pe ușița de la mâncare mi s-a aruncat o gamelă cu terci. Era fierbinte și mi-a căzut pe picior. Nu am simțit nimic pentru că eram aproape degerat. Am mai rezistat câteva ore, după care nu mai știu nimic. M-am trezit într-un loc, ei îi spuneau infirmerie, cu un felcer lângă mine care m-a întrebat zeflemitor ce am pățit de am ajuns în halul ăla”, a rememorat Vasile Pânzariu un crâmpei din chinurile la care a fost supus în pușcăriile comuniste. O secvență multiplicată ceas de ceas, zi de zi și an de an în toate închisorile și lagărele de muncă ale perioadei comuniste. O istorie pentru care ne-ar trebui multă cerneală. Un trecut scris cu sângele și suferința unui neam întreg.
