Veterana de vârstă a comunei Grămești, Maria D. Anechitei, care a împlinit luni 102 ani, a fost sărbătorită de reprezentanții primăriei, dar și de rude și cunoscuți.
Născută pe 28 iulie 1912, Maria D. Anechitei a trăit toată viață „în dorul de copii”, mai ales că unica fiică s-a stins din viață la o vârstă fragedă. Împreună cu soțul său, Pavel, care a murit în urmă cu 25 de ani, a întemeiat o frumoasă gospodărie, îngrijită și astăzi cu mult drag. Unul dintre consătenii prezenți la sărbătoarea veteranei, profesorul Vasile Amariei, ne-a povestit că mătușa Maria, „mereu zâmbitoare, privește la cei din jur, și nu rareori lacrimile îi inundă obrajii, mai ales când își întoarce privirea spre tabloul soțului decedat, tablou ce străjuiește pe un perete al camerei sale. Vede că nu a rămas singură și neajutorată și asta o bucură”.
Primarul comunei Grămești, Vasile Șuleap, i-a oferit sărbătoritei un tort aniversar, flori și o diplomă. Femeia, însoțită de familia nepotului Emil Bordianu, a fost vizitată în curtea casei de primar, de secretarul comunei, Gheorghe Aiftincăi, de Mihaela Lupașcu, agent agricol, și de Valentin Ignat, delegat ofițer stare civilă, funcționari din cadrul primăriei.
Urările de sănătate venite din partea oaspeților i-au creat emoții bătrânei, i-au readus în minte amintiri, ea precizând, printre altele, că „povara anilor este dată de Bunul Dumnezeu și că trebuie dusă cât El hotărăște”.
La plecarea musafirilor, cu un zâmbet aparte, Maria D. Anechitei a întrebat: „Mai veniți și la următoarea aniversare?”. Răspunsul celor prezenți a venit firesc: „Să ne ajute Bunul Dumnezeu. Ne dorim ca la aniversarea dumneavoastră de 103 ani să fim și să ne întâlnim în aceeași conjunctură”.
Vasile Amariei, fost vecin al sărbătoritei, a povestit că „Diploma aniversară oferită de instituția primarului a fost ținută cu multă dragoste la piept de mătușa Maria, dovadă că ține mult la simbol și mai puțin la material. Ce mai contează materialul la așa vârstă?”.