Numele echipei de volei masculin CSMU LPS Suceava este vehiculat într-un mare scandal chiar cu câteva zile înaintea disputării barajului pentru menținerea în Divizia A1, împotriva echipei CSM București. Mai exact, gruparea Torpi Târgu Mureș, care a fost exclusă de către Federația Română de Volei din campionat din cauza problemelor financiare, cere nici mai mult scoaterea din competiție a echipei antrenate de Victor Pancu. Motivul, formația suceveană n-ar fi plătit grila de formare a jucătorului Robert Pietraru în momentul când acesta s-a transferat de la Torpi la CSMU LPS. “Băiatul a plecat de la noi, Federația Română de Volei a încasat cu seninătate taxa de transfer în valoare de 440 de euro, dar clubul din Suceava nu a achitat către noi grila de 2.240 de euro. Pietraru nu putea evolua la ei fără dezlegare de la Torpi. FRV s-a făcut că plouă!”, a explicat președintele ardelenilor, Sorin Moldovan pentru Gazeta Sporturilor.
De partea cealaltă, președintele FRV Gheorghe Vișan se apără spunând că nu este treaba Federației să recupereze grilele jucătorilor. “Mureșenii i-au dat cu mâna lor dezlegarea lui Pietraru și este doar vina lor că nu s-au asigurat că vor și încasa banii de la Suceava”, a precizat boss-ul Federației Române de Volei.
Victor Pancu: „Un scandal creat artificial”
În contrapartidă, antrenorul Victor Pancu spune că acest scandal este creat artificial de către gruparea Torpi Târgu Mureș, care are ceva de împărțit cu Federația Română de Volei din cauză că fost exclusă din campionat. “Nici nu se pune problema să nu putem evolua în meciurile de baraj. Este un scandal creat artificial și nu pot să-mi dau seama ce urmăresc cei de la Torpi. Cum să-l fi folosit pe jucătorul Pietraru pe fals din moment ce transferul jucătorului a fost vizat de către Federație? Noi trăim de pe o zi pe alta, cum să ne angajăm să plătim grila de formare în valoare de 2.440 de euro? De altfel, asta a fost și condiția pe care i-am pus-o jucătorului în momentul în care s-a pus problema înregimentării sale la Suceava, să vină liber de contract, cu dezlegarea în alb, ceea ce s-a și întâmplat. Pur și simplu nu-mi explic de unde a apărut acest balon de săpun, pentru că noi n-am discutat niciodată pe această temă cu oficialii de la Torpi. Este o problemă inventată prostesc, care nu trebuie luată de nimeni în serios”, a încheiat tehnicianul sucevean.
Barajul dintre CSMU LPS Suceava și CSM București, care se va defășura după sistemul cel mai bun din cinci jocuri. Primele două meciuri vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, în zilele de 18 și 19 martie la București, iar următoarele două confruntări, în zilele de 23 și 24 martie la Suceava, jocul decisiv fiind programat în Capitală.