TORACENI. Numit și Chiselițeni, satul Toraceni de pe pârâul Putila a fost întemeiat, în 1780, cu câteva din cele 478 familii de huțani care s-au stabilit în zona Putilei.
Biserica Sfântului Ioan Botezătorul din Toraceni a fost construită în 1877. În 1907, preot cooperator era Alexandru TOTOIESCUL, născut în 1879, preot din 1905, cantor fiind, din 1901, Ioan CEAICOVSCHI, născut în 1862[1].
În 1890, Toracenii aveau 900 locuitori, primar fiind Ioan Torac, iar paroh – Vasile Antimovici.
TRESTIANA. Numit, inițial, Tistenețu, satul Trestiana este atestat în 6 iunie 1446, când Ștefan Vodă dăruia mănăstirii Neamț biserica de la Trestiana și de la Tereblecea (dar și în hotarnica Mihucenilor, din aceiași dată), a doua mențiune documentară făcându-se în 8 decembrie 1454, când se stabilesc scutirile sătenilor din cele două sate, în favoarea călugărilor de la Neamț.
În 2 februarie 1508, când se întărește mănăstirii Neamțului stăpânirea asupra satelor Trestiana și Tereblecea, este menționat și proprietarul anterior al satelor, fiul lui Bârlici. Mănăstirii îi sunt întărite „satul Telebecințe pe Siret și cu mori, și alt sat Tristianeț sub bucovină”, hotarul Trestianei, stâlpit din nou de logofătul Tăutu, cuprinzând: din vârf de la Mihuceni, începând de la marginea dumbrăvii, pârâul Cotoveț, în bucovină la pârâul Derehlui.
„Va leato 7019 (1511)… au murit și Tăutul logofătul. Carile și mănăstirea Trestiiană au făcut, la vă leat 7004 (1496), precum este scris numele lui pre clopot.” (Ureche, Letopisețul…).
În 1670, satul Trestiana, ca și Tereblecea, era o seliște pustie.
În 20 aprilie 1714, Maria, văduva lui Dumitrașco Ursachi, dăruia „seliștea Trestianețului la apa Siretului, ce este în hotar cu Teleblecințe sfintei mănăstiri Barnovschi”.
ȚIBENI sau ISTENSEGITS. Colonia maghiară de la Țibeni, pe moșia Satu Mare, a fost înființată între anii 1771-1773, dar numele de Istensegits (Dumnezeu să ne ajute), propus de Mártonfi Mór, va fi menționat, pentru prima dată, abia în 1776. Datele despre sat sunt incluse la Istensegits.
[1]SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, 1907 p. 119