Topul privind reclamațiile consumatorilor, neschimbat în ultimii ani, telefonia pe primul loc



Topul privind reclamațiile consumatorilor români se menține aproximativ același în ultimii ani, cele mai des întâlnite probleme fiind legate de telefonia fixă și mobilă, de furnizarea energiei termice, a gazelor, de serviciile de televiziune și internet, precum și de credite bancare, potrivit ANPC.
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu, a declarat ieri într-o conferință de presă că în 2009, 2010 și prima jumătate a anului 2011 topul reclamațiilor a rămas aproape neschimat, urmând ca numele agenților economici care înregistrează abateri în mod repetat să fie făcute publice.
„De azi operatorii economici care vor repeta abateri vor fi nominalizați, îi vom atenționa și pe consumatori în acest sens pentru că nu mai putem tolera neimplicarea unor astfel de comercianți care afișează un preț la raft mai mic decât cel achitat la casă, care vând produse expirate. Dacă până acum au fost unele rețineri a dezvălui numele acestor agenți economici, nu vor mai fi”, a precizat Cerbulescu.
În anul 2010, comisarii ANPC au întreprins 112.610 controale. Din valoarea totală a produselor neconforme – 263.897.259 lei – controlate în anul 2010, produse în valoare de 152.078.509 lei, reprezentând 58 la sută, au avut proveniența din spațiul extracomunitar, a precizat șeful ANPC.
Dintre controalele efectuate în anul 2010, în 76.114 din cazuri a fost constatată nerespectarea prevederilor legale în domeniul protecției consumatorilor, fiind aplicate sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor aplicate de comisarii ANPC anul trecut reprezentând 170.219.841 de lei.
În urma măsurilor dispuse, au fost oprite definitiv de la comercializare în anul 2010 produse periculoase în valoare totală de 4.269.699 de lei, din care au fost distruse produse în valoare de 1.551.907 lei.
De asemenea, în primele cinci luni ale lui 2011, comisarii ANPC au desfășurat aproximativ 50.000 de acțiuni de control, aplicând amenzi de peste 56 de milioane de lei.
Din cele 20.827 de reclamații înregistrate în perioada ianuarie – mai 2011au fost analizate aproximativ 90 la sută, numai jumătate fiind întemeiate, din acestea peste 40 la sută fiind rezolvate amiabil. Cele mai multe au făcut referire la serviciile de telefonie fixă și mobilă, privind deficiențe de semnal, abuzuri în contracte sau probleme tehnice ale aparatelor telefonice apărute la scurt timp de la achiziționare.