Peste 6.000 de elevi de clasa a VIII-a din județul Suceava au participat la un sondaj de opinie realizat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, aceștia trebuind să desemneze liceul pe care vor să îl aleagă după finalizarea ciclului gimnazial.
Potrivit rezultatelor, în ceea ce privește liceele din municipiul Suceava, în topul preferințelor tinerilor se află Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, care a strâns 325 de voturi din partea viitorilor boboci. Aproape jumătate dintre aceștia au declarat că vor să urmeze specializarea Științe sociale sau Matematică – informatică. Mai puțin căutate sunt clasele în regim bilingv franceză sau bilingv germană.
Pe locul al II-lea în topul celor mai căutate licee din municipiul Suceava se află Colegiul „Mihai Eminescu” Suceava, 254 de elevi de clasa a VIII-a menționând că ar alege această unitate. Cei mai mulți, 70, au optat pentru Filologie.
Pe poziția a III-a, la egalitate cu 231 de voturi, se află Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”. Pentru „Ștefan cel Mare”, 94 dintre respondenți au ales Matematică – informatică, iar cea mai căutată specializare de la Colegiul Economic este Turism și alimentație.
147 de elevi au ales Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, clasa de muzică fiind cea mai votată, 143 au ales Liceul cu Program Sportiv, iar 110 elevi au menționat că vor opta pentru Colegiul Național „Spiru Haret”.
Dintre colegiile tehnice din municipiu, cel de Industrie Alimentară a adunat cele mai multe voturi – 129. Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” este în vizorul a 80 de elevi, iar Colegiul „Petru Mușat” este preferat de alți 46.
Continuarea studiilor la Colegiul „Samuil Isopescu” este o opțiune luată în calcul pentru doar 22 de adolescenți.
Studiul a fost realizat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Suceava. Chestionarele au fost repartizate unui număr de 6.008 elevi, din 137 de școli. 211 s-au arătat nehotărâți cu privire la liceul și specializarea pe care doresc să o urmeze.
Totodată, 101 elevi suceveni au optat pentru licee din afara județului, iar 84 au declarat că nu doresc să-și continue studiile. 875 au optat pentru învățământul profesional, iar 19 pentru învățământul special.






