Înainte de contestații

Topul liceelor din județ în funcție de rata de promovare de la examenul de bacalaureat



Tabel Bac
Tabel Bac

70,24% dintre elevii suceveni care au susținut bacalaureatul în această vară au obținut note de trecere, rezultatele absolvenților de liceu din acest an fiind ușor mai slabe decât cele înregistrate în 2017, când promovabilitatea înainte de contestații era de 73,49%.
Cât privește situația la nivel național, Suceava se plasează bine, peste media din țară, unde rata de promovare este de 67,7%. De menționat că un candidat este declarat „reușit” dacă are cel puțin nota 5 la fiecare probă scrisă a examenului, iar media celor trei probe este de cel puțin 6.
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, din cei 5.458 de elevi înscriși, s-au prezentat 4.912. 1.457 (29,66%) dintre candidați nu au reușit să obțină note de trecere.
Cât privește mediile elevilor suceveni care au promovat examenul maturității, cele mai multe, 1.095, se situează între 8 și 8,99. 1.000 de medii aparțin intervalului 7 – 7,99, 700 de candidați au medii între 6 și 6,99, 654 au medii între 9 și 9,99, iar o absolventă are media 10.
La proba de limba română, 17 candidați au fost notați cu 10, la proba a doua (matematică sau istorie) au fost 158 de lucrări de 10, iar la cea de-a treia probă scrisă 100 de teze au fost evaluate cu nota maximă.
Cinci candidați din județ au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, iar 546 nu s-au prezentat la probele examenului.
Candidații nemulțumiți de rezultate au depus miercuri contestații, iar pe 10 iulie vor fi afișate rezultatele finale la centrele de concurs și pe www.bacalaureat.edu.ro
Colegiile „Ștefan”, „Petru” și Militar au cele mai bune rezultate
În acest an, nici un liceu din județul Suceava nu a înregistrat o rată de promovare de 100%. Cu toate acestea, primul în ierarhie, cu doar trei elevi respinși dintr-un total de 278, figurează Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava cu 98,92% rată de succes. De asemenea, cinci din primii 10 cei mai buni bacalaureați din județ sunt absolvenți ai liceului menționat. Urmează Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, unde dintr-un total de 189 de candidați, au promovat 186 (98,41%).
Top 3 este completat de Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc cu o promovare de 97,24%.
Cu o rată de promovare de peste 95% mai figurează Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți (239 de candidați, din care 232 promovați), Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni (248 de prezenți, din care 240 reușiți) și Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava (203 candidați prezenți, din care 196 reușiți).
Următoarele locuri ale clasamentului sunt ocupate de Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc (87,19%), Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava (85,03%), Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava (80,2%) și Liceul Teoretic „Filadelfia” Suceava (79,71%).
Două licee cu nici un promovat
Cu o rată de promovare mai mică de 20%, la coada clasamentului figurează Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița (17,94%), Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava (17,24%), Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc (15,78%), Liceul Tehnologic Iacobeni (14,28%), Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” Suceava (10%).
La două licee din județ nici un candidat nu a reușit să obțină o medie peste 6 – Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea și Liceul Tehnologic „Moldova” Suceava.
Numărul candidaților din aceste licee a fost unul destul de scăzut, fiind mai degrabă depășit de numărul celor care nu au dorit să se prezinte la acest examen.
Rezultatele la nivel național
Rata de promovare la nivel național (înainte de contestații) înregistrată de candidații din acest an este de 67,7%.
Menționăm că ratele finale de promovare în anii precedenți au fost de 71,4% în 2017, 66,7% în 2016, 66,4% în 2015 și 59,3% în 2014. S-au înregistrat 104 medii de 10.
Au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă 117 candidați, iar aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale bacalaureatului.
Procente ridicate de promovare s-au înregistrat în județele Cluj (81,14%), Iași (80,27%) și Brăila (77,13%).



Elevii au așteptat cu emoție afișarea rezultatelor
Elevii au așteptat cu emoție afișarea rezultatelor
Tabel Bac
Tabel Bac


Recomandări

Matei Sava, care a obținut singura medie de 10 la bacalaureat, prezent la Gala performanței 2025 „Excelență în Educație”, la Parlamentul României

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025