Un consumator care a dat în judecată un brand de bere pentru că nu a fost înconjurat de femei așa cum se arată într-o reclamă și un prizonier care și-a intentat proces lui însuși pentru crima comisă sunt doar două dintre cele zece „cele mai ridicole” procese ale tuturor timpurilor.
Topul a fost realizat de publicația The Independent, în fruntea celor mai trăznite acuzații în instanță aflându-se procesul unui bărbat din Michigan, Richard Overton, care a dat în judecată Budweiser pentru că nu și-a îndeplinit promisiunea de brand din timpul unei campanii publicitare.
În anii ’90, producătorul de bere a lansat o serie de reclame în care două femei frumoase apăreau în fața a doi camionagii ca o recompensă pentru că aceștia beau bere. Bărbatul a repetat scenariul acasă și, pentru că femeile nu au apărut, a dat în judecată Budweiser pentru suma de 10.000 de dolari, acuzând advertiserul de inducere a disconfortului psihic și emoțional prin false promisiuni. Instanța a respins plângerea bărbatului.
S-a dat în judecată pe el însuși
Pe locul al doilea în clasamentul proceselor cu acuzații aberante se află un deținut din Virginia care s-a dat în judecată pe el însuși în 1995, pe motiv că, prin crima comisă, i-au fost încălcate drepturile civile și convingerile religioase. Pe lângă fondul schizoid, procesul a avut ca element inedit și o sumă de despăgubire impresionantă. Prizonierul s-a dat în judecată pentru suma de 5 milioane de dolari, în speranța că statul va fi nevoit să plătească în numele lui.
În mod obișnuit, reclamanții acestor procese neobișnuite sunt oameni obișnuiți, însă, când aceștia sunt chiar factori de decizie în instanță, rezultatul este mult mai spectaculos. Astfel, un bărbat de profesie judecător a dat în judecată spălătoria de cartier care i-a rătăcit pantalonii, cerând daune în valoare de 65 de milioane de dolari, pe motiv că pierderea i-ar fi provocat „suferință mintală, disconfort și dezechilibru interior”.
Playboy tomnatic, respins de o tinerică
Primarul orașului turc Batman a dat în judecată compania Warner Bros., pe motiv că producătorul de film a utilizat numele orașului Batman în filmul „Cavalerul Negru” fără a-i cere permisiunea. Reprezentantul autorităților nu este la primul proces împotriva companiei de film, acuzând anterior Warner Bros. de anumite crime neelucidate și de rata mare a numărului de sinucideri în rândul femeilor, în viziunea lui, consecințe ale impactului psihologic al filmului asupra locuitorilor orașului.
Pensionarul playboy Rolf Eden (în vârstă de 77 de ani) a încercat să dea în judecată o tânără în vârstă de 19 ani pentru că aceasta ar fi refuzat să aibă relații sexuale cu el. Motivul reclamației în instanță? Discriminarea pe criterii de vârstă.
A dat în judecată familia adolescentului pe care l-a ucis
Omul de afaceri spaniol Tomas Delgado a încercat să dea în judecată familia băiatului de 17 ani pe care l-a ucis într-un accident de mașină, pentru urmele rămase pe automobilul său Audi. Deși bărbatul avea viteză, el nu a fost condamnat pentru accident pentru că victima circula noaptea pe bicicletă fără semnale reflectorizante. El a renunțat la procesul împotriva părinților în urma presiunilor făcute de opinia publică.
Sosia lui Michael Jordan, un bărbat numit Allen Heckard, a dat în judecată Nike pentru suma de 832 milioane de dolari, acuzând compania că l-a făcut pe Jordan atât de cunoscut, încât, indirect, i-a provocat lui suferințe emoționale. În 1996, părinții unei tinere l-au dat în judecată pe Oliver Stone, pe motiv că filmul său „Născuți asasini” ar fi determinat paralizia fiicei lor, Patsy Ann Byers. Aceasta a fost împușcată de doi tineri care au pornit într-un raid cu gloanțe după ce au vizionat filmul.
A cerut înapoi rinichiul donat fostei soții
Bărbatul care a cerut în instanță ca soția sa adulteră să-i returneze rinichiul pe care i-l donase cu opt ani înainte de divorț sau să-i plătească pentru organ suma de 1,5 milioane de dolari s-a calificat în topul 10 al proceselor aberante pe penultimul loc.
Lista se încheie cu procesul intentat de publisherii muzicali ai lui John Cage lui Mike Batt, cel din urmă fiind acuzat de plagiat al tăcerii pentru melodia ’’A Minute’s Silence” care ar fi imitat ’’4’33″ a lui John Cage. Deși nu există drept de autor asupra tăcerii și absenței vocabulelor, Batt a încheiat o înțelegere cu aceștia, plătind o sumă de șase cifre.