Topul care nu contează, dar contează

Iar a trecut vremea admiterii la liceu și iar n-am avut surprize. Așa cum ne așteptam, colegiile naționale ”Petru Rareș” și ”Ștefan cel Mare” sunt în top. Acolo a fost cererea cea mai mare și s-a intrat cu mediile cele mai mari. Este frustrant, dar se cheamă că e o performanță să pici cu medie de peste 9,50. Asta arată că lupta e strânsă și candidații bine pregătiți. Dar chiar și cu asemenea note, Suceava nu are nici un liceu în top zece la nivel național în funcție de rezultatele la admitere. În clubul select al celor mai buni sunt colegii din București, Constanța, Timișoara, Iași și Craiova. Până la urmă rezultatele școlare sunt direct proporționale cu dezvoltarea economică a localității. Aș spune chiar că, din această perspectivă, liceenii suceveni sunt peste nivelul general al județului. Dar ei, cei buni, sunt cei care termină cu bine liceul, iau bacalaureatul cu note mari, devin studenți în orașe universitare mari sau în străinătate și acolo rămân.
Clasificarea liceelor nu ne-ajută mai deloc. Mobilitatea în rândul absolvenților de clasa a VIII-a este încă redusă, rar se întâmplă ca un sucevean să se înscrie, de pildă, la un liceu în București, dar se întâmplă. Iar aici e vorba despre cei foarte buni care, în general, țintesc o anume școală, despre care se știe că e foarte bună, că îi pregătește pentru pasul următor, undeva foarte sus. Atâta vreme cât învățământul liceal sucevean se adresează copiilor din acest județ, nu are importanță care e cel mai bun colegiu din țară. Cu atât mai puțin dacă nici unul dintre colegiile sucevene nu este în top.
Din păcate, școala românească nu ne pregătește pentru competiții adevărate, ci pentru clasamente. Elevii noștri sunt învățați să fie mai buni decât colegii, dar nu să se depășească pe sine. Adulții noștri suferă și la 20 de ani de la terminarea liceului că nu sunt cei mai buni din clasă sau, mă rog, din birou. Ni se alimentează grija pentru capra vecinului și mai puțin atenția spre dezvoltarea personală și continuă. Și totuși clasamentul contează tocmai ca reper. Ce sens are să fii cel mai tare din parcare când parcarea e plină de hârburi? Și pentru că tot veni vorba de partea opusă a clasamentului, n-ar trebui oare să fim mai selectivi atunci când decidem cine are de învățat și cine are de pus mâna pe sapă? Sunt hotărât adepta învățământului obligatoriu pentru o masă cât mai largă de indivizi. E musai să facem eforturi pentru ca educația să-i atingă pe cât mai mulți dintre copiii noștri și să lase urme. Dar unde este sensul admiterii în cazul Colegiului Tehnic ”Petru Mușat”, de exemplu, la care un absolvent a fost admis cu media 2,60, iar aproape jumătate dintre candidați au intrat cu medii mai mici de 5? Și, din păcate, nu e singurul liceu sucevean la care au fost admiși elevi cu note de 3 și 4. Pentru ce concurează acești copii? De ce ne chinuim unii pe alții? Și de ce facem lucruri care nu contează?