O sculptură din bronz realizată de Alberto Giacometti, intitulată „L’Homme qui marche I”, a devenit, miercuri, cea mai scumpă operă de artă vândută la o licitație publică, fiind adjudecată pentru suma de 104,32 milioane de dolari, a anunțat casa Sotheby’s din Londra, citată de AFP.
Precedentele recorduri au fost deținute de tablouri.
Recordul absolut pentru o operă de artă este deținut de pictura „No 5, 1948”, de Jackson Pollock, vândută pentru 140 de milioane de dolari în Statele Unite ale Americii, în 2006, în urma unei tranzacții private.
Prezentăm lista celor mai scumpe zece tablouri din lume vândute la licitații publice:
1. Pablo Picasso – „Garçon à la pipe”: 104,2 milioane de dolari (Sotheby’s New York, 2004).
2. Pablo Picasso – „Dora Maar au chat”: 95,2 milioane de dolari (Sotheby’s New York, 2006).
3. Gustav Klimt – „Portrait d’Adele Bloch-Bauer II”: 87,9 milioane de dolari (Christie’s New York, 2006).
4. Francis Bacon – „Triptyque”: 86,2 milioane de dolari (Sotheby’s New York, 2008).
5. Vincent Van Gogh – „Portrait du Dr Gachet”: 82,5 milioane de dolari (Christie’s New York, 1990).
6. Pierre-Auguste Renoir – „Au moulin de la galette”: 78,1 milioane de dolari (Sotheby’s New York, 1990).
7. Peter Paul Rubens – „Massacre des innocents”: 76,7 milioane de dolari (Sotheby’s Londra, 2002).
8. Mark Rothko – „White Center (Yellow, Pink and Lavender on Rose)”: 72,8 milioane de dolari (Sotheby’s New York, 2007).
9. Andy Warhol – „Green Car Crash (Green Burning Car I)”: 71,7milioane de dolari (Christie’s New York, 2007).
10. Vincent Van Gogh – „Portrait de l’artiste sans barbe”: 71,5 milioane de dolari (Christie’s New York, 1998).