Accident

Topograf accidentat grav de o mașină în timp ce făcea măsurători pe marginea drumului

Un tânăr din municipiul Vatra Dornei a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost acroșat de un autoturism al cărui șofer nu a adaptat viteza la condițiile de drum. Victima era angajat ca topograf și în momentul producerii accidentului, se afla în timpul serviciului și efectua măsurători pe marginea drumului. În urma impactului, tânărul, Ovidiu P., în vârstă de 30 de ani, a fost aruncat în afara părții carosabile. Totul s-a petrecut în urmă cu două zile, în jurul orelor 13.30, pe DN 17, în afara comunei Poiana Stampei. La volanul mașinii (un „Seat Cordoba”, înmatriculat în Germania) care l-a băgat în spital pe topograf, se afla un bărbat din comuna Lovin, județul Timiș.
Polițiștii veniți la fața locului pentru a cerceta împrejurările în care s-a produs accidentul, au stabilit că vina îi aparține în totalitate conducătorului auto (Dan N., în vârstă de 35 de ani), iar nefericitul eveniment s-a produs din cauza vitezei și a neatenției în conducere a acestuia. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, atât conducătorul auto, cât și topograful au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Recomandări

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Un șofer de 84 de ani este autorul accidentului în care două tinere au fost lovite pe o trecere de pietoni din Suceava

Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava
Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava