Țopârlanul și turismul românesc

Acum 12 ani, un ziarist maghiar îmi spunea că „dacă noi am avea Apusenii, am fi cea mai bogată țară din lume”. Mi-au rămas întipărite în minte aceste cuvinte, deși de abia după o bună bucată de vreme aveam să-i analizez spusele și să-i dau dreptate. Ungurii au un amărât de lac, Balaton (nu-i chiar „amărât”, ca dimensiuni, dar sună bine în context), din care au făcut o bijuterie turistică, vizitată, an de an, de zeci de mii de occidentali. Nu am statistici, dar sînt convins că, din exploatarea lacului Balaton, ungurii câștigă cel puțin cît câștigăm noi din întreg turismul românesc. Iar Apusenii… Dacă ați fost vreodată în Apuseni, cu rucsacul în spate, pe unul dintre traseele consacrate, știți de ce avea dreptate ziaristul maghiar. Mergi cu acea minunăție numită mocăniță până în inima Apusenilor, apoi, la pas, fără grabă, traversezi munții, admirând pe traseu peșterile Vîrtop și Scărișoara. După vreo trei zile, îți instalezi tabăra în vecinătatea Cetăților Ponorului și petreci vreo săptămână în munți vizitând niște peșteri neamenajate și admirând niște creații uimitoare ale naturii, toate de o frumusețe care te cheamă să revii și anul următor în Apuseni. Patru ani la rând am fost și eu chemat și rechemat de aceste frumuseți ale Apusenilor. Era la începutul anilor `90. De atunci, mocănița a dispărut, vreo două dintre peșterile neamenajate au fost închise, pentru că fuseseră „agresate” de turiști. Nu știu cum stă treaba cu gunoiul aruncat de unii turiști prin păduri, dar bănuiesc că și aici cantitatea de deșeuri e în grafic, în spiritul nostru românesc. Dacă (Doamne ferește!) ungurii ar fi avut Apusenii, sunt sigur că ar fi făcut din ei o mică Elveție. Ar fi exploatat, cu siguranță, fiecare colțișor de natură ce poate constitui un obiectiv turistic. Și câte zeci și sute de astfel de locuri sunt în Apuseni! Ungurii pot, însă, să-și pună pofta în cui. Apusenii au fost, sunt și vor fi ai noștri. Ca și turismul, de altfel. E al nostru. E românesc și românesc va rămâne multă vreme. Cu prețuri aberante, cu servicii infecte, cu mizerii aruncate peste tot. Dacă nu am fost isteți să dăm Apusenii și alte obiective turistice în locație de gestiune ungurilor sau mai știu eu cui, trebuie să ne mulțumim cu ce avem. Avem câțiva patroni care, după ce au văzut multe prin străinătate, s-au apucat să facă pensiuni sau hoteluri cu care poți ieși în lume. Nu sunt mulți, dar e un început. Vrând, nevrând, în câțiva ani, îi vor urma și ceilalți. Dar ce ne facem cu turistul român, cu turistul țopârlan? Ăla care umple de hârtii, de peturi și de excremente pădurile de la Ilișești sau Adîncata. Pentru el, bine ar fi dacă s-a amplasa niște pubele și niște toalete ecologice în zonele în care, de regulă, se iese la iarbă verde. Sunt convins că ar scădea numărul țopârlanilor. Nu ar dispărea. Nu are cum să dispară. România fără țopârlani e o noțiune abstractă. Și am să vă dau un singur exemplu pentru a susține această afirmație. De câteva săptămâni au fost puse în funcțiune fântânile arteziene din Suceava. Între acestea, evident, și cea din zona Casei Culturii, de lângă McDonald`s. În zilele acestea călduroase, e o binecuvântare fântâna arteziană. În preajma ei, parcă te răcorești, parcă sunt mai plăcute razele soarelui. Dar nu asta-i important. Important este ce aruncă țopârlanul în fântână. Tot ce-i trece prin mână. Pahare de suc, pachete de țigări, șervețelele cu care și-a șters râtul unsuros, pliante, cornete de înghețată etc. Iar țopârlanul ăsta are coșuri de gunoi la doi pași. Putem avea un turism civilizat, un oraș curat cu astfel de țopârlani? Firește că nu. Ce-i de făcut? Cum eu m-am săturat de sfaturi și recomandări elegante, vă sugerez, dacă vedeți țopârlanul, să-i trageți o palmă peste ceafă și să-l băgați cu capul în apă și să-l țineți așa, până i se curăță de prostii mintea slinoasă.